A chemat ambulanța pentru dureri de spate și picior, a fost purtat la două spitale, iar la 24 de ore distanță de la apelul la 112, a intrat în comă și a murit. Este povestea unui bărbat de 56 de ani, din Iași. Familia acuză spitalul "Sf. Spiridon" de neglijență, după ce pacientul ar fi așteptat pe scaun, în unitatea de primiri urgențe, sapte ore.
Fiul și soția vor să afle ce s-a întâmplat și dacă, într-adevăr, medicii nu mai puteau face nimic. Cei doi cred că timpul de așteptare a fost prea mare. Pe de altă parte, cele două spitale spun că au respectat protocoalele.
Pacient mort după ce ar fi așteptat 16 ore la unitățile de primiri urgențe
Vasile Munteanu, un bărbat de 56 de ani din comuna Drăgușeni, județul Iași, a ajuns la spital luni, 27 mai, după ce soția a chemat ambulanța. În weekend au început durerile de spate și picior, din cauza unor probleme mai vechi de sănătate.
Marlene Crihan, director medical Serviciul Județean de Ambulanța Iași: "Apelul pe 112 a fost efectuat la ora 6:57, acuzele fiind dureri lombare. Ambulanța a fost dirijată, ambulanță tip B, în jurul orei 9 dimineața, care a preluat pacientul la ora 10 și 30 de minute, ajungând cu acesta la spital în jurul orei 11 și 56 de minute. Stabil hemodinamic, fără alte acuze."
Dr. Marius Dabija, purtător de cuvânt al Spitalului de Neurochirurgie din Iași: "I s-a făcut examinare RMN lombară, a primit tratament, a fost consultat și de medicul neurochirurg, și de medicul de la unitatea primiri urgențe. Era conștient și cu problemele legate de ciroza lui hepatică. În condițiile în care nu avea nicio indicație de tratament neurochirurgical, a fost dirijat către spitalul "Sf. Spiridon", unde să poată fi tratat, investigat în continuare pentru celelalte patologii pe care le avea."
Tot cu ambulanța a fost dus și la Spitalul "Sf. Spiridon" din Iași. Aici, însă, a stat șapte ore pe scaun, în unitatea de primiri urgențe, spune familia. În total, bărbatul ar fi stat 16 ore în unitățile de primiri urgențe ale celor două spitale, până a fost internat.
Iulian Munteanu, fiul bărbatului decedat: "Am sunat luni seara, cred că în jur de ora 9 și jumătate. Mi-a răspuns. Se vedea că era undeva pe scaun. Știind că are probleme cu spatele și cu piciorul, nu poți să îl pui pe scaun."
Elena Munteanu, soția bărbatului: "Dacă stai în fund, nemâncat, apă, nu, nu te bagă nimeni in seamă, mori cu zile. Deloc nu mi se pare normal...să ții un om bolnav... Eu știu că cine vine cu salvarea are prioritate, că e urgență. Dacă e urgență, trebuie băgat mai repede. Tu îl ții, îți bați joc de el."
În jurul orei 4 dimineața, bărbatul a fost internat în spital.
Iulian Munteanu, fiul bărbatului decedat: "La 8 a ajuns în comă, pe secția de gastro. Ce să mai facă doctorii când el era legumă? Ce să mai facă? Nimic. Aproape 24 de ore de la apel, a ajuns în comă. Deci pleacă de acasă sănătos, pe picioarele lui, se urcă în ambulanță și acum trebuie să îl iau acasă, după 24 de ore, în sicriu."
Familia vrea acum să știe ce s-a întâmplat. Cele două spitale spun că s-au respectat protocoalele.
Iulian Munteanu, fiul bărbatului decedat: "Eu vreau să știu cauza exactă, nu vreau să se mușamalizeze acest caz. Cum e tata, mai sunt și alte sute, mii de persoane în țara asta, cu care se întâmplă la fel. Cineva trebuie tras la răspundere, cine e vinovat să plătească, mi se pare normal."
Reprezentanții spitalului spun că pacientul a stat în sala de așteptare doar 12 minute, iar timp de 7 ore, i s-au făcut investigații complexe pentru stabilirea exactă a diagnosticului. La 4 dimineața, a fost internat, iar medicii spun că, la acel moment, era "conștient, necooperant, dezorientat, dar stabil hemodinamic". În comunicatul spitalului se precizează că starea pacientului s-a agravat brusc în jurul orei 8 dimineața.
Punct de vedere al conducerii Spitalului Județean de Urgență "Sf. Spiridon" Iași:
“Bolnav în vârstă de 56 de ani, în evidența Institutului de Gastroenterologie Iași, cu ciroză toxică decompensată, insuficiență hepatică cronică, ascită gradul II, hipertensiune portală(...)
Pacientul ajunge în UPU - Sf. Spiridon în data de 27.05.2024, orele 20:58, fiind preluat la orele 21: 10 prezentând semne vitale normale. Începând cu această oră s-au început investigațiile imagistice și consulturile de specialitate (medicină internă, ORL, gastroenterologie).
La orele 3:56 se decide internarea în cadrului Institutului de Gastroenterologie Iași cu diagnosticul de ciroză toxică decompensată. La internarea în I.G.H. se constată că pacientul era conștient, necooperant, dezorientat, dar stabil hemodinamic, efectuându-se tratamentul corespunzător diagnosticului de care suferă. La orele 7:55 starea pacientului se deteriorează brusc, devenind hipotensiv, comatos, cu insuficiență respiratorie, hepato-renală și metabolică. Se solicită consult de terapie intensivă, acordându-i-se suportul terapeutic maximal posibil."
În ciuda manevrelor de resuscitare, medicii au declarat decesul, marți, 28 mai, la 13:30. Familia va face plângere la spital, poliție, Colegiul Medicilor și Parchet. Între timp, se așteaptă și rezultatele necropsiei.