Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Hezbollah avertizează că va escalada războiul împotriva Israelului după uciderea liderului Hamas

Gruparea paramilitară șiită libaneză Hezbollah a anunțat vineri va trece la o nouă fază a războiului său împotriva Israelului, în vreme ce Iranul a transmis că „spiritul de rezistență va fi întărit” după uciderea lui Yahya Sinwar, liderul Hamas, relatează agenția Reuters.

Sinwar, unul dintre liderii care a pus la cale atacul din 7 octombrie 2023 ce a declanșat războiul din Fâșia Gaza, a fost ucis miercuri în urma unei operațiuni militare israeliene în enclava palestiniană, un incident central în conflictul ce durează de mai mult de un an.

Liderii occidentali au declarat că moartea lui Yahya Sinwar oferă o oportunitate pentru încheierea conflictului, însă premierul israelian Benjamin Netanyahu a anunțat că războiul va continua până când ostaticii capturați de militanții Hamas vor fi eliberați.

Sinwar, care a fost numit lider al Hamas în urma asasinării șefului politic Ismail Haniyeh la Teheran, în iulie, s-ar fi ascuns în rețeaua de tuneluri pe care Hamas le-a construit sub Fâșia Gaza în ultimii 20 de ani.

El a fost ucis în urma unui schimb de focuri în sudul Gazei, miercuri, de către trupele israeliene care inițial nu știau că l-au prins pe inamicul numărul unu al țării lor, au declarat oficialii israelieni.

Armata israeliană a făcut publică o înregistrare video realizată de o dronă cu ceea ce a declarat a fi Sinwar, așezat pe un fotoliu și acoperit de praf în interiorul unei clădiri distruse.

Hamas nu a făcut niciun comentariu, dar surse din cadrul grupării au declarat că indiciile pe care le-au văzut sugerează că Sinwar a fost într-adevăr ucis de trupele israeliene.

Liderii occidentali fac presiuni pentru încheierea conflictului din Orientul Mijlociu

În pofida speranțelor liderilor occidentali privind încetarea focului, moartea lui Sinwar ar putea relansa ostilitățile în Orientul Mijlociu, unde a crescut perspectiva unui conflict și mai amplu.

Israelul a lansat o campanie terestră în Liban în ultima lună și plănuiește acum un răspuns la un atac cu rachete de la 1 octombrie efectuat de Iran, aliat al Hamas și al Hezbollah din Liban.

În schimb, dispariția celui care a planificat atacul de anul trecut, în care luptătorii Hamas au ucis 1.200 de persoane în Israel și au capturat peste 250 de ostatici, ar putea contribui, de asemenea, la intensificarea eforturilor blocate de a pune capăt războiului din Fâșia Gaza. Autoritățile sanitare din enclava palestiniană acuză statul israelian că a ucis peste 42.000 de oameni.

Președintele american Joe Biden a purtat o conversație telefonică cu premierul israelian Benjamin Netanyahu pentru a-l felicita. Liderul de la Casa Albă a declarat că moartea lui Sinwar a oferit o șansă pentru ca războiul din Gaza să se încheie și pentru ca ostaticii israelieni să fie aduși acasă.

SUA vor să înceapă discuțiile privind o propunere de încetare a focului și de eliberare a ostaticilor, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Matthew Miller, catalogându-l pe Sinwar drept „principalul obstacol” în calea încheierii războiului.

Iranul a dat de înțeles că uciderea liderului Hamas nu își va schimba sprijinul. „Spiritul de rezistență va fi consolidat” în urma morții lui Sinwar, a declarat misiunea iraniană la Organizația Națiunilor Unite.

Hezbollah a fost, de asemenea, sfidător, anunțând „trecerea la o nouă fază de escaladare în confruntarea cu Israelul”.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE