Preşedintele Klaus Iohannis a evidențiat, joi, în cadrul Consiliului European, importanţa unor preţuri accesibile la energie și îndepărtarea blocajelor structurale la nivelul rețelelor de transmisie a energiei. De aseemenea, șeful statului a vorbit despre necesitatea stimulării conectivităţii.
Principalele subiecte de pe agenda Consiliului European au vizat evoluția războiului din Ucraina, conflictul din Orientul Mijlociu, competitivitatea Uniunii Europene şi gestionarea migraţiei, conform Agerpres.
De asemenea, liderii UE au discutat despre Republica Moldova și Georgia, precum și despre susţinerea sistemului multilateral şi a ordinii internaţionale bazate pe reguli. Printre subiectele abordate s-au numărat preţurile ridicate în domeniul energiei și relaţiile externe ale UE.
Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, liderii europeni au avut un schimb de opinii privind consolidarea competitivităţii Uniunii, în linie cu obiectivele stabilite în Agenda Strategică 2024 - 2029.
Discuţiile au vizat şi creşterea rezilienţei economice a UE, revitalizarea industrială şi valorificarea deplină a potenţialului Pieţei Unice, liderii reliefând importanţa abordării prioritare a provocărilor identificate în cadrul Raportului Letta privind viitorul Pieţei Unice şi al raportului Draghi, pe tema viitorului competitivităţii europene.
„Preşedintele României a evidenţiat importanţa avansării rapide în direcţia definirii şi a implementării unor măsuri de gestionare a provocărilor identificate în cele două rapoarte şi a pledat, totodată, pentru o abordare integrată a eforturilor de stimulare a competitivităţii europene, pentru a asigura rezultate tangibile, în beneficiul tuturor statelor membre UE.
Preşedintele Klaus Iohannis a menţionat, ca elemente prioritare în demersurile viitoare, reducerea poverii administrative şi asigurarea unui mediu concurenţial echitabil la nivelul Uniunii, abordarea preţurilor ridicate la energie şi avansarea în direcţia Uniunii Energiei, abordarea viitorului sectoarelor industriale tradiţionale şi facilitarea accesului acestora la inovare”, notează sursa citată.
Liderii UE cer măsuri pentru scăderea prețurilor la energie
De asemenea, șefii de stat și de Guvern reuniți la Consiliul European au abordat subiectul prețurilor ridicate la energie din anumite regiuni din Europa și au cerut Comisiei să prezinte o serie de măsuri pentru stabilizarea pieței.
„Preşedintele României a subliniat importanţa unor preţuri accesibile la energie din perspectiva stabilizării pieţelor, protejării consumatorilor şi a stimulării competitivităţii mediului de afaceri. Preşedintele Klaus Iohannis a evidenţiat, în acelaşi timp, necesitatea stimulării conectivităţii şi a îndepărtării blocajelor structurale de la nivelul reţelelor de transmisie a energiei", informează Administraţia Prezidenţială.
Conform sursei citate, Consiliul European a avut şi o discuţie strategică privind progresele realizate în vederea gestionării migraţiei, conform liniilor de acţiune trasate în februarie 2023.
„Klaus Iohannis a reconfirmat angajamentul ţării noastre pentru implementarea Pactului privind migraţia şi azilul, reliefând necesitatea respectării echilibrului dintre solidaritate şi responsabilitate care a stat la baza adoptării acestuia. Totodată, a punctat importanţa unei soluţii structurale şi predictibile pentru valorificarea oportunităţilor migraţiei legale", mai arată Administraţia Prezidenţială.