Minivacanța de 1 Mai și Paște se apropie de final. Românii care au plecat în vacanță se vor întoarce astăzi de la munte și de la mare, iar autoritățile se așteaptă, ca de fiecare dată, ca traficul să fie aglomerat pe cele mai importante șosele.
Poliţiştii rutieri le recomandă conducătorilor auto să ia în calcul şi deplasarea pe rute alternative pentru a evita aglomeraţia din ultima zi a minivacanţei de Paşte.
Rute alternative pentru drumul de la munte și de la mare
Conform Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române, pentru DN 1 Bucureşti - Ploieşti - Braşov, pot fi folosite ca rute alternative următoarele artere rutiere:
- Bucureşti - Autostrada A3 - Ploieşti - Cheia - DN 1A - Braşov; Bucureşti - Autostrada A1 - Piteşti - Câmpulung - DN 73 - Râşnov;
- Bucureşti - DN 71 - Târgovişte - DN 72A - Câmpulung - DN 73 - Râşnov; Bucureşti - Târgovişte - DN 71 Sinaia.
Pentru evitarea aglomerării autostrăzii A2 Constanţa - Bucureşti, recomandăm conducătorilor auto care se întorc de pe litoral folosirea rutelor alternative, respectiv:
- DN 2A Constanţa - Hârşova - Slobozia - Urziceni - DN 2 - Bucureşti;
- A2 - Feteşti sau Drajna - DN 3A - Lehliu-Gară - DN 3 - Fundulea - Bucureşti;
- DN 3 Constanţa - Murfatlar - Adamclisi - Ostrov (traversare cu bacul) - Călăraşi - DN 21 Călăraşi - Drajna - A2 Drajna - Bucureşti (sau, din municipiul Călăraşi - DN 3 - Lehliu-Gară - Fundulea - Bucureşti).
Și trenurile devin neîncăpătoare. În multe cazuri, biletele pentru cursele cu destinația București, programate pentru orele următoare, s-au epuizat.