Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

50 de ani pentru 1.000 de kilometri de autostradă. 13 km din autostrada Transilvania au fost dați în circulație

Autoritățile s-au lăudat cu inaugurarea unui ciot din autostrada Transilvania, pe care se chinuie să o termine de 20 de ani. Este vorba despre porțiunea de doar 13,5 kilometri dintre Suplacu de Barcău și Nușfalău. Însă bucata de drum, care a adus România la borna de 1.000 de kilometri de autostrăzi și drumuri expres răsfirate prin toată țara, nu duce nicăieri. Și asta pentru că nu e legată momentan de restul drumului rapid, care este încă în lucru. Într-un viitor incert când va fi complet gata, autostrada ar trebui să facă legătura între Capitală și vestul țării. Lucrările aveau termen de finalizare în februarie anul acesta. A fost însă prelungit din cauza condițiilor meteo, spun oficialii.

Lucian Bode, fost ministru al transporturilor: ”Vă mulțumesc astăzi că sunteți alături de noi la un moment istoric pentru județul sălaj și la un moment istoric pentru România.”

Un "moment istoric" cu un drum care începe și se termină nicăieri. Cu acest lot Suplacu de Barcău-Nușfalău, de doar 13,5 km, bifează România primii o mie de kilometri de drum de mare viteză. 

Și nici aceștia total funcționali, pentru că vorbim despre tronsoane împrăștiate în toată țara. Bucata de drum dată în folosință acum nu se leagă momentan de restul șoselei de mare viteză la care se tot lucrează de zeci de ani.

De unde se termină tronsonul de 13,5 va începe celălalt tronson de la Suplacu la Chiribiș de 26 de kilometri cel mai devreme ar fi gata în 2026.

Pe bucata de 26,5 kilometrii au fost organizate nu mai puțin de patru licitații, ultima a fost contestată de două companii participante. Și alte porțiuni din autostradă sunt în aceeași situație. Însă oficialii trăiesc cu speranța de mai bine.

Lucian Bode, fost ministru al transporturilor: ”Avem speranțe că 60 kilometri din autostrada Transilvania vor fi dați în folosință până la finalul anului. Românii cu certitudine s-au săturat de angajamente, de promisiuni. Așteaptă să circule pe kilometri de autostradă noi construiți și iată că azi avem această bucurie împreună.”

Dinu Iancu-Sălăjanu, președinte CJ Sălaj: ”Orice orice ar spune, orice kilometri de autostradă de drum național județean e o cărămidă la temelia cetățenii noastre sălăjene.”

Așa cum speră autoritățile să termine autostrada, așa speră și șoferii, care o așteaptă de 20 de ani.

”O să ne ajute, că vreau să apuc să nu mor, să pot merge la Cluj sau la Oradea pe tronsonul ăsta. Vrea să mă duc să văd ce s-a întâmplat aici”, a spus un șofer.

Porțiunea inaugurată de doar 13,5 kilometri din autostrada Transilvania are 12 poduri și pasaje, parcare de scurtă durată pe ambele căi și ieșire provizorie.

Într-un clasament al țărilor europene făcut în 2020, țara noastră era pe locul 20 la numărul total de kilometri de autostradă.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE