Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Fără penali în funcții publice. Proiect legislativ: Condamnații nu vor mai putea candida la alegeri

Infractorii nu vor mai putea candida la alegerile locale sau parlamentare, potrivit unor proiecte legislative aprobate astăzi de Camera Deputaților. Proiectele au primit amendamente similare care practic le interzic persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție să mai ajungă în funcții publice.

Este vorba despre două proiecte de lege care au fost adoptate astăzi în plenul Camerei Deputaților. Unul dintre aceste proiecte, de altfel, destul de cunoscut a fost depus de către un deputat REPER și, în formula sa inițială, le interzicea persoanelor condamnate pentru infracțiuni comise împotriva minorilor să mai participe la alegerile locale sau la alegerile parlamentare.

Acest proiect a fost extins cu un amendament care prevede că nu pot fi alese în administrația publică persoane care „la data depunerii candidaturii au fost condamnate definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, dacă nu a intervenit reabilitarea, amnistia postcondamnatorie sau dezincriminarea.”

Un al doilea proiect legislativ a primit un amendament similar și ambele au fost adoptate astăzi de Camera Deputaților, cameră decizională. Mai departe, ele vor merge spre promulgare la Administrația Prezidențială.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE