Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Ginerele soților morți la Crevedia, amendat de polițiști. Bărbatul a vrut să filmeze casa distrusă de explozii

Ginerele soților care au decedat în urma exploziilor de la Crevedia a fost amendat de polițiști pentru tulburarea liniștii publice și pentru injurii. Fiica victimelor spune că ”au fost făcuți să se simtă precum niște criminali de autorități”, în momentul în care s-au dus să vadă ce a mai rămas din locuința părinților.

Ginerele a scos telefonul să filmeze dezastrul din urma exploziilor

”La data de 29 august a.c., unui bărbat și unei femei li s-a permis accesul în imobilul părinților, pentru a hrăni animalele și a lua câteva documente.

Celor doi li s-a adus la cunoștință faptul că nu este permis să se efectueze imagini video, întrucât pătrund într-o zonă unde sunt desfășurate cercetări.

Aceștia au fost însoțiți de un polițist și un pompier, iar în momentul în care ar fi folosit telefonul mobil, bărbatului i s-a atras atenția că nu are voie să îl utilizeze, acesta devenind recalcitrant.

Astfel, s-a procedat la evacuarea bărbatului din zona respectivă, fiind condus la sediul poliției.

Întrucât acesta a adresat expresii jignitoare polițiștilor, a fost sancționat contravențional pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 61/1991”.

Cu privire la informațiile vehiculate în spațiul public referitoare la faptul că femeia ar fi fost bruscată de polițiști, conducerea Inspectoratului de Politie Județean a dispus să fie efectuate verificări în ceea ce privește comportamentul polițiștilor în timpul evenimentului.

Amenda prevăzută pentru contravenția săvârșită este de la 200 la 1.000 de lei.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE