Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

VIDEO. Dezastrul din Crevedia, văzut din dronă. La cinci zile distanță, pompierii încă încearcă să răcească două cisterne cu gaz

Exploziile de la Crevedia au lăsat în urmă un peisaj apocaliptic. O echipă Euronews România a surprins cu o dronă proporțiile dezastrului. La cinci zile distanță, pompierii sunt încă la fața locului și încearcă să răcească două cisterne cu gaz. În jur se văd casele puse la pământ de suflul exploziei.

Jurnalistul Euronews Cristian Popa a descris imaginile de la locul tragediei. 

”Putem vedea una dintre cisternele care sunt în continuare răcite de pompieri. Vedem clădirea administrației GPL, care a ajuns în momentul de față o ruină. Exact cum ne informau autoritățile, sâmbătă seara, putem vedea un șir de mașini parcate care s-au făcut scrum, imediat după primele explozii înregistrate de autorități, aproape de ora 19.

Autoritățile spuneau că vorbim, în total, de nu mai puțin de 3 cisterne care trebuie să fie răcite, informația fiind că una dintre cisterne are ceva probleme, că de acolo iese gaz și, atunci, această misiune este extrem de importantă.  

Vedem Drumul Național și dincolo de aria unde se afla stația GPL, vedem locuințele care erau într-o zonă apropiată. Sunt distruse în întregime.

Un localnic s-a trezit cu o bucată dintr-o cisternă în curte

Am vorbit zilele acestea cu o parte dintre oamenii care locuiau în acele case, iar o persoană, care avea locuința la 70 de metri distanță de locul unde s-a petrecut deflagrația, spunea că s-a trezit în curte cu o parte dintr-o cisternă care a explodat. Casa e complet distrusă, iar omul spunea că nu știe ce va face în perioada următoare, pentru că are copii și situația este foarte complicată.

Toată zona de câmp este închisă la culoare, vegetația a ars, peste tot putem să vedem cum, după explozie, au sărit tot felul de obiecte metalice peste tot, aruncate de suflul puternic.

Din unele case au mai rămas doar câțiva pereți.

Imaginile ne arată proporțiile dezastrului, dar și faptul că în această perioadă de timp, cu astfel de intervenții în desfășurare, cercetarea la fața locului este aproape imposibilă, în zona de interes pentru ca criminaliștii să adune probe, pentru a veni cu firul întregii tragedii de la Crevedia.”

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE