Meta a anunțat, luni, prețurile abonamentelor pentru a utiliza Facebook și Instagram fără reclame, decizia fiind luată de gigantul online pentru a se conforma reglementărilor Uniunii Europene.
Reglementările UE amenință să limiteze capacitatea Meta de a personaliza reclamele pentru utilizatori fără consimțământul acestora și să afecteze principala sa sursă de venituri.
Cât vor costa abonamentele
- Abonament lunar pentru utilizatorii web va costa 9,99 euro
- Abonamemt pentru utilizatorii de iOS și Android 12,99 euro pe lună.
Știrea inițială: Compania Meta analizează posibilitatea ca utilizatorii din Uniunea Europeană să plătească abonamente lunare de până la 14 dolari pentru a accesa versiuni fără reclame ale rețelelor Facebook și Instagram ori să accepte publicitate personalizată în cazul variantelor gratuite, scrie publicația Wall Street Journal, citată de agenția Reuters.
În baza planului aflat în analiză, Meta ar urma să perceapă aproape 10 euro (10,46 dolari) pe lună utilizatorilor Facebook sau Instagram, în varianta desktop, și aproximativ șase euro pentru fiecare cont suplimentar conectat.
Pe dispozitivele mobile, prețul pentru accesarea unui cont ar ajunge la aproape 13 euro, în condițiile în care Meta ar lua în calcul comisioanele percepute de magazinele de aplicații Apple și Google, mai precizează Wall Street Journal.
La începutul anului 2023, compania Meta a fost amendată cu 390 de milioane de euro de Comisia pentru protecția datelor din Irlanda și i s-a transmis că nu poate folosi așa numitul temei juridic ”contract” pentru a trimite utilizatorilor reclame bazate pe activitatea lor online.
Mai apoi, Meta a anunțat că vrea să ceară acordul utilizatorilor din Uniunea Europeană, înainte de a permite companiilor să plaseze publicitatea, pentru a aborda o serie de cerințe de reglementare în evoluție. Totodată, reprezentanții companiei au transmis autorităților europene de reglementare că speră să lanseze planul fără reclame, pe care îl numește subscription no ads (SNA), în lunile următoare pentru utilizatorii din Europa.
Un purtător de cuvânt al Meta a declarat pentru WSJ că societatea crede în "serviciile gratuite care sunt susținute de reclame personalizate", dar că ia în calcul ”opțiuni pentru a se asigura că respectăm cerințele de reglementare în evoluție”.
Meta, Comisia pentru protecția datelor din Irlanda și Comisia Europeană nu au răspuns solicitărilor adresate de agenția Reuters pentru a face public un punct de vedere pe această temă.