Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Fabrica din Luduş a reluat producția de zahăr, iar produsul e deja în magazine. Ministrul Agriculturii: „Dovadă clară de patriotism economic”

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin-Ionuţ Barbu, a declarat, miercuri, la Luduş, că reînceperea producţiei de zahăr la fabrica din localitate este o dovadă clară de patriotism economic.

04/10/2023 , 17:26

Ministrul Agriculturii: „Vreau să merg în supermarket să cumpăr zahărul românesc produs la Luduş”

Ministrul Agriculturii a vizitat, miercuri, fabrica de zahăr din Luduş. Ministrul a arătat că zahărul produs în localitatea din Mureș deja este pe rafturile magazinelor şi că abia aşteaptă să îl cumpere.

Florin-Ionuţ Barbu, ministrul Agriculturi: „Ştiţi foarte bine că merg în magazine, pentru că Ministerul Agriculturii a fost iniţiatorul legii privind plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază. Vreau să merg în supermarket, în retail, să pot să cumpăr zahărul românesc produs aici, la Luduş (...)”.

Cred că reînceperea producţiei de zahăr aici, la Luduş, este dovada clară de patriotism economic (...), pentru prima oară în România (în ultima perioadă - n.r.), anul acesta se produce zahăr românesc. (...) Sunt sigur că românii vor cumpăra zahăr românesc. Nu sunt adeptul importului de zahăr din alte state”.

„Sunt trei lucruri foarte importante. Pe de o parte, fermierii au unde să-şi valorifice materia primă, vorbim de sfecla de zahăr. Mai mult de atât, vom continua subvenţionarea pe hectar a sfeclei de zahăr. Ministerul Agriculturii a avut şi este în continuă legătură cu producătorii de sfeclă de zahăr. Luduşul, oamenii care muncesc aici, în această fabrică, îşi păstrează locurile de muncă şi este un lucru foarte important, pentru că ne dorim foarte mult ca toţi românii să rămână să muncească aici, în România”, a mai precizat ministrul, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.

Știrea inițială:

Fabrica de zahăr din Luduş reia producția din octombrie. Anunțul făcut de ministrul Economiei

Fabrica de zahăr din orașul Luduş a contractat deja jumătate din producția de sfeclă de zahăr de care are nevoie, iar începând din luna octombrie se va produce din nou zahăr din sfeclă produsă în România, a anunțat ministrul Economiei, Ştefan-Radu Oprea.

”Astăzi am venit să văd cum evoluează mediul de afaceri local, care sunt provocările. Prima vizită a fost la Fabrica de Zahăr din Luduş, unde am cunoscut un management foarte decis ca în octombrie să pornească producţia de zahăr.

Am înţeles că astăzi au deja contractată jumătate din producţia de sfeclă de zahăr de care au nevoie şi că speră prin faptul că vor începe la timp, vor începe să producă, să determine fermierii să aibă mai mare încredere şi să planteze pe cel puţin 6000 de hectare, atât cât au nevoie pentru a putea să meargă în plin (...)

S-a ajuns la salvarea acestui proiect de către un investitor român, împreună cu fermierii din zonă şi eu cred că într-adevăr, începând cu octombrie vom vedea că fabrica din Luduş va produce zahăr din nou din sfecla de zahăr produsă aici", a declarat Ştefan-Radu Oprea, ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, la Târgu Mureș, potrivit Agerpres.

Ministrul Economiei a precizat că managementul fabricii din Luduș are în plan diversificarea afacerilor, nu doar în ceea ce priverște producția de zahăr, motiv pentru care ia în calcul să apeleze la schema de ajutor de stat aflată în lucru la Ministerul Agriculturii.

”Am vorbit cu managementul de acolo, le-am spus despre schema de ajutor de stat pe care Ministerul Agriculturii o are în lucru în acest moment şi care se referă la procesarea produselor agroalimentare în România. Şi această fabrică de zahăr este una dintre cele care ar putea să aplice la această schemă de ajutor de stat, pentru că vor să se doteze cu linii de producţie în plus cu linii de ambalare, cu linii de etichetare.

Sunt lucruri prin care statul român, Guvernul României încearcă să limiteze importurile din străinătate, să producem cât mai mult aici, în România, obiectivul major este acela de a echilibra balanţa comercială şi astfel de poveşti de succes, cum sperăm să fie cea de la Fabrica de Zahăr Luduş, care a trecut printr-o poveste pe care dvs. o ştiţi mai bine ca mine, cu aproape de vânzare, de tăiere şi de a merge la utilajele la fier vechi", a afirmat Ştefan-Radu Oprea, conform sursei citate.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE