Să fii șofer în România poate fi o provocare chiar și pentru cei mai atenți și pricepuți dintre noi. Tehnologia ne promite însă un viitor în care vom fi exclusiv pasageri în propriile mașini. Până atunci însă, trebuie să avem străzi fără obstacole neașteptate și să înlocuim indicatoare rutiere rupte ori șterse. Euronews România a făcut un experiment în care am testat cât de pregătite sunt străzile Bucureștiului pentru mașinile viitorului.
Mașina viitorului nu foarte îndepărtat
Cu ajutorul unei manete din spatele volanului pe care Gabriel Vătafu o apasă de două ori, mașina pe care o conduce trece în modul „self-driving”. Astfel, Gabriel se poate relaxa, pentru că nu mai trebuie să fie atât de atent la pedale și volan. Mașina știe să țină singură banda și îl va atenționa în cazul în care e nevoie de acțiune umană.
Așa ar putea arăta viitorul șofatului, și nici măcar nu vorbim despre un viitor foarte îndepărtat. Tehnologia a adus mai multă autonomie mașinilor, care pot acum frâna automat, pot opri și porni de la semafor și pot identifica pietoni. Însă pasul spre autonomia totală este „obturat” de infrastructura rutieră din orașe, iar Gabriel, proprietarul unei astfel de mașini, se lovește de această problemă în fiecare zi, în trafic.
„Folosesc 25% din opțiunile de conducere automată”
„Nu pot folosi toate opțiunile de conducere automată. Poate 25% dintre ele. Sunt locuri în care ai un indicator de tipul <<Cedează trecerea>> aproape complet șters. Și dacă mașina ar reuși să răzbată printre aceste mașini parcate alandala i-ar lua mai mult decât ți-ar lua ție ca șofer, cu experiență minimă sau medie”, spune Gabriel.
Dar este conducerea autonomă echivalentul unei lumii în care șoferii vor putea să citească sau să se relaxeze complet la volan? Nicidecum, spun specialiștii. Sau, oricum, nu în viitorul apropiat. Până la punctul în care nu vor mai exista șoferi, ci doar pasageri, mașinile semi-autonome fac mai degrabă educație cu proprietarii lor.
„Camera din interior recunoaște dacă în timpul condusului nu te uiți la drum, ai adormit, sau stai pe telefon. Dacă stai pe telefon, mașina te avertizează de mai multe ori așa încât să descurajeze orice formă de comportament iresponsabil la volan”, explică Vlad Costea, proprietarul unei astfel de mașini.
Mașina controlată din smartphone
În așteptarea străzilor inteligente, fără indicatoare decolorate, marcaje rutiere șterse sau automobile parcate prost, mașinile semi-autonome reușesc să le facă șoferilor viața ceva mai ușoară. Și mai interesantă. Astfel, dacă vreodată ați visat să aveți rolul lui Batman și să aveți un batmobil care să vă urmeze oriunde v-ați afla, tehnologia vă permite acest lucru cu ajutorul mașinilor care beneficiază de conducere autonomă. Accesând funcția „Summon” de pe telefonul mobil, puteți să mutați mașina sau o parcați fără să vă aflați la volanul mașinii.
Primii pași către un viitor autonom pe șosele este deja făcut prin intermediul mașinilor inteligente, în care tehnologia și nu combustibilul fosil este motorul. În 2022, vânzările de mașini electrice au crescut de trei ori față de anul 2021. Trendul este prezent pe tot continentul, iar 10% dintre mașinile vândute în Europa în prima jumătate a anului anterior au fost electrice.
Condusul autonom, următorul pas pentru smart mobility
Specialiștii din domeniul mobilității sunt și ei de acord cu faptul că viitorul este al mașinilor autonome.
„Cred foarte mult în două lucruri: că tehnologia ne poate îmbunătăți viața și că poate salva vieți. În același timp cred în capacitatea oamenilor de a gestiona această tehnologie în folosul nostru”, spune Mihnea Costoiu, rector al Universității Politehnica din București.
„O componentă importantă din smart city este smart mobility. Smart mobility conține și această parte de infrastructură rutieră care va asigura rețeaua de încărcat mașinile electrice, dar și partea de condus autonom”, explică Ilona Costea, decan al Facultății de Transporturi din cadrul UPB.
Cel mai important producător de mașini electrice semi-autonome din lume a anunțat deja că, în viitor, funcția de autopilot va include și capacitatea mașinilor de a lua viraje pe străzile din orașe.