Mihai Covaliu, președintele COSR, a declarat pentru Euronews România că este convins că gimnasta Sabrina Maneca-Voinea va avea câștig de cauză la TAS și că nota sportivei va crește. Covaliu spune că există argumente, probe video și fotografii în sprijinul gimnastei.
Mai mult decât atât, Covaliu are speranțe că Sabrina Voinea ar putea obține chiar medalia de argint.
”Am avut o întâlnire cu președintele FIG, circa 40 de minute am stat de vorbă, domnul Watanabe a spus că va face tot ce este posibil și regulamentele permit pentru ca nota sportivei noastre să fie cea corectă. Mai departe am ales și calea juridică, am informat TAS pentru situația creată. Avem de partea noastră probe video, fotografii care vin în sprijinul a ceea ce cerem noi, și anume că sportiva noastră nu a ieșit în afara suprafeței regulamentare de competiție, iar acel element care se spune că a fost executat în proporție de 80%, toți specialiștii din gimnastică au spus că a fost executat corect și trebuie acordată cotația pentru reușita acelui element. Astfel, nota va fi modificată și nu știm dacă va fi bronz, dacă va fi argint, dar suntem siguri că va fi o creștere a notei pe care sportiva noastră a obținut-o.”, a declarat Mihai Covaliu, pentru Euronews România.
Euronews România: Aveți vreo notificare de la TAS, când vom primi acest răspuns?
Mihai Covaliu, președintele COSR: ”Până la sfârșitul Jocurilor Olimpice, asta este clar. Pentru că acest burou al TAS ad-hoc pentru Jocurile Olimpice tocmai rezoluția asta o are, ca până la finalul Jocurilor Olimpice să rezolve acest cazuri, solicitări care ajung la ei. S-a prelungit termenul de depunere a eventualelor probe, argumente care vin în sprijinul demersurilor noastre.”
Diferență de 0.66 până la medalia de bronz
Sabrina Voinea a încheiat concursul cu nota 13.700, la egalitate cu Ana Maria Bărbosu. Cu toate acestea, Sabrina s-a clasat pe locul cinci, iar Ana pe locul patru, departajarea fiind făcută la execuție.
Jordan Chiles, gimnasta din SUA care a obținut medalia de bronz, a obținut 13.766, cu 0.66 în plus față de gimnasta din România.
Medalia de argint a revenit americancei Simone Biles, care a încheiat concursul cu nota 14.133 (diferență de 0.433 față de Sabrina Voinea).
Un verdict de la TAS va veni săptămâna aceasta. Cazul Sabrinei Voinea este analizat în procedură rapidă, care prevede pronunțarea verdictului în termen de 24 de ore, a declarat avocatul Sabin Gherdan, la Euronews România.
Sabrina Voinea, depunctată pentru o presupusă ieșire din covor
Sabrina Voinea a contestat nota primită de la arbitri la dificultate, însă contestația gimnastei a fost respinsă. Pe de altă parte, contestația depusă de gimnasta americană Jordan Chiles a fost aprobată, iar nota a ajutat-o să urce pe a treia treaptă a podiumului, în fața româncelor Ana Maria Bărbosu (locul 4) și Sabrina Voinea (locul 5).
Fosta mare gimnastă Nadia Comăneci a declarat că nu a înțeles nici ea pentru ce a fost depunctată Sabrina în proba de la sol: ”Este o deducție neutru minus o zecime care se dă de obicei când ești afară din covor. Ne-am uitat acum la video, la colțuri, la videouri care le-a trimis în BCU. Nici ei nu au înțeles de ce a fost acea deducție. Am întrebat șefa arbitrelor, mi-a spus că a pus călcâiul, n-am văzut o poză că a pus câlcâiul.”
Mai mult decât atât, postul american NBC a venit cu dovada faptului că gimnasta din România nu a depășit spațiul de concurs.