Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

JO 2024 Gimnastică. Bronzul Anei Bărbosu la sol, transformat în loc 4, după contestația americancei Chiles

Ana Maria Bărbosu a terminat pe locul patru în finala la sol, cu 13.700. Românca a avut medalia de bronz în mână, însă Jordan Chiles din SUA a făcut contestație, care a fost aprobată, astfel că americanca a urcat pe ultima treaptă a podiumului, cu 13.766.

Sabrina Maneca Voinea s-a clasat pe locul al cincilea, cu același număr de puncte ca Ana Maria Bărbosu, însă departajarea s-a făcut la execuție. Sabrina Voinea a depus și ea contestație pentru nota la dificultate, însă aceasta a fost respinsă.

Aurul la sol a fost câștigat de Rebeca Andrade (Brazilia), în timp ce Simone Biles (SUA) a cucerit medalia de argint. Două ieșiri de pe covor ale americancei au costat-o la final cea mai strălucitoare medalie.

Tot astăzi, la bârnă, Sabrina Maneca Voinea a încheiat finala pe ultima poziție, cu punctajul 11.733. Românca a căzut de două ori. De altfel, patru dintre cele opt finaliste, printre care și Simone Biles, au ratat la acest aparat. Cealaltă favorită la o medalie cât mai strălucitoare, brazilianca Rebeca Andrade, a avut o evoluție liniară, lipsită de spectaculozitate.

Noua campioană olimpică la bârnă este Alice D'Amato (Italia). Medalia de argint i-a revenit chinezoaicei Zhou Yaqin, în vreme ce bronzul merge tot în Italia, la Manila Esposito.

Clasamentul finalei la sol

1. Rebeca Andrade (Brazilia) - 14.166

2. Simone Biles (SUA) - 14.133

3. Jordan Chiles (SUA) - 13.766

4. Ana Maria Bărbosu (România) - 13.700

5. Sabrina Voinea (România) - 13.700

6. Alice D'Amato (Italia) - 13.600

7. Rina Kishi (Japonia) - 13.166

8. Ou Yushan (China) - 13.000

9. Manila Esposito (Italia) - 12.133

Sabrina Voinea și Ana Bărbosu, în finala de la sol

UPDATE 9. Jordan Chiles (SUA) a încheiat finala cu nota 13.766, după ce a depus contestație.

UPDATE 8. Sabrina Maneca Voinea (România) a avut un exercițiu fără greșeală și a fost notată cu 13.700, aceeași ca Ana Maria Bărbosu, însă Ana a luat punctaj mai mare la execuție, astfel că în clasament este înaintea Sabrinei. Între timp, Camelia Voinea, antrenoarea Sabrinei, a depus contestație pentru nota la dificultate.

UPDATE 7. Simone Biles (SUA), campioana olimpică la individual compus, a obținut nota 14.133. Americanca este sub Rebeca Andrade.

UPDATE 6. Alice D'Amato (Italia), medaliata cu aur la bârnă, a obținut 13.600. Bărbosu ocupă în continuare locul al doilea.

UPDATE 5. Ana Maria Bărbosu (România) și-a încheiat evoluția la sol. Românca a fost notată cu 13.700. Momentan, românca ocupă locul 2.

UPDATE 4. Rina Kishi (Japonia) a obținut nota 13.166.

UPDATE 3. Ou Yushan (China) a fost punctată de arbitri cu 13.000.

UPDATE 2. Rebeca Andrade (Brazilia) a avut o evoluție sigură și a obținut nota 14.166.

UPDATE 1. Manila Esposito (Italia) a deschis finala la sol și a obținut nota 12.133.

Sabrina Maneca Voinea și Ana Bărbosu luptă pentru o medalie în finala olimpică la sol. 15 sportive vor concura în această finală, inclusiv multipla medaliată Simone Biles și Alice D'Amato, medaliată cu aur la bârnă astăzi.

Ordinea intrării în finala la sol: Manila Esposito (Italia), Rebeca Andrade (Brazilia), Ou Yushan (China), Rina Kishi (Japonia), Ana Maria Bărbosu (România), Alice D'Amato (Italia), Simone Biles (România), Jordan Chiles (SUA).

Clasamentul finalei la bârnă

1. Alice D'Amato (Italia) - 14.366

2. Zhou Yaqin (China) - 14.100

3. Manila Esposito (Italia) - 14.000

4. Rebeca Andrade - 13.933

5. Simone Biles (SUA) - 13.100

6. Sunisa Lee (SUA) - 13.100

7. Julia Soares (Brazilia) - 12.333

8. Sabrina Maneca Voinea (România) - 11.733

Sabrina Voinea, ultimul loc în finala la bârnă

UPDATE 9. Rebeca Andrade (Brazilia) a încheiat concursul la bârnă cu nota 13.933. Nu este medalie pentru braziliancă.

UPDATE 8. Simone Biles (SUA), marea favorită la medalia de aur, greșește și ea și cade de pe bârnă. Gimnasta medaliată cu aur la individual compus și sărituri a obținut nota 13.100. Americanca a ratat medalia.

UPDATE 7. Alice D'Amato (Italia) a avut o evoluție cu puține ezitări, pentru care a primit nota 14.366. Italianca are medalia asigurată, în condițiile în care numai Simone Biles (SUA) și Rebecca Andrare (Brazilia) mai au de concurat.

UPDATE 6. Sabrina Maneca Voinea (România) și-a încheiat evoluția, notată cu 11.733. Gimnasta în vârstă de 17 ani a căzut de două ori de pe bârnă și acum ocupă ultima poziție în clasamentul provizoriu.

UPDATE 5. Manila Esposito (Italia), campioană europeană la bârnă la Rimini 2024, a avut o ezitare și a obținut nota 14.000.

UPDATE 4. Julia Soares (Brazilia), a treia gimnastă care a concurat în finală, a căzut și ea de pe bârnă și a obținut nota 12.333.

UPDATE 3. Sunisa Lee (SUA), medaliată cu bronz la individual compus, a făcut o greșeală și a căzut de pe bârnă. Americanca a primit nota 13.100.

UPDATE 2. Zhou Yaqin (China) a concurat prima și a obținut nota 14.100.

UPDATE 1. A început finala la bârnă, în care concurează Sabrina Maneca Voinea. Românca va intra a cincea în concurs.

Programul gimnastelor din România în probele de pe 5 august:

  • 13:38 bârnă - feminin - finala: Sabrina Maneca Voinea
  • 15:23 sol - feminin - finala: Sabrina Maneca Voinea, Ana Maria Bărbosu

Pentru România, aceasta ar fi ultima speranță la o medalie olimpică la gimnastică. Sabrina Voinea este gata să-și depășească mama, Camelia Voinea, care a luat medalie de argint în proba pe echipe de la la Jocurile Olimpice de la Seul 1988. Camelia Voinea o și antrenează acum pe fiica sa.

În calificări, Sabrina a fost pe 5 la bârnă, cu un punctaj de 14.000 și cu o dificultate de 6,100 a exercițiului. În comparație, Simone Biles și Rebeca Andrade au avut 6,400.

În calificările de la sol, Sabrina a avut a patra notă, 13,800, dar a doua dificultate din concurs, 6,200, după Simone Biles, care a avut un exercițiu de 6,800.

Din 2012, nicio gimnastă din România nu a mai luat vreo medalie olimpică la finalele pe aparate. La Londra 2012, Sandra Izbașa a luat aurul la sărituri, iar Cătălina Ponor a luat argintul la sol.

De cealaltă parte, Ana Bărbosu a ajuns în finală cu ultima notă din calificări, 13,600 (dificultate 5,600 și execuție 8,000).

Româncele vor avea adversare redutabile: Zhou Yaqin (China), Simone Biles (SUA), Sunisa Lee (SUA), Rebeca Andrade (Brazilia), Julia Soares (Brazilia), Manila Esposito (Italia), Alice D'Amato (Italia), Sanne Wevers (Olanda), Marine Boyer (Franța), Luo Huan (China).

Vedeta este, evident, Simone Biles. Americanca are deja trei medalii la aceste Jocuri Olimpice. Dacă o ia și pe a patra, americanca la ajunge la un total de șapte în cariera sa de la Jocurile Olimpice și le va egala pe gimnasta Larisa Latynina și pe înotătoarea Katie Ledecky, sportivele care dețin cele mai multe medalii olimpice de aur din istoria Jocurilor Olimpice.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE