Euronews România anunță deschiderea studioului Euronews România în Moldova, la Chișinau. Euronews România marchează, astfel, o etapă importantă în extinderea și consolidarea prezenței sale în regiune. Acest proiect va permite o acoperire mai amplă și mai detaliată a subiectelor relevante pentru publicul din Moldova, România, precum și din întreaga Europă, contribuind la informarea obiectivă în spiritul valorilor Euronews.
Studioul de televiziune va fi amplasat într-un spațiu oferit de Universitatea Tehnică a Moldovei, ca urmare a colaborării excelente între echipa Euronews România și reprezentanții instituției de învățământ.
„Momentul deschiderii studioului de la Chișinău este unul cu o semnificație profundă pentru parcursul european al Republicii Moldova, iar Euronews România își dorește să contribuie cu informații și conținut editorial în spiritul valorilor europene, care ne guvernează deopotrivă”, a declarat Lucian Petrișor, directorul Euronews România
„Este o oportunitate extraordinară pentru Euronews România de a se dezvolta și de a reflecta cât mai fidel realitatea din Republica Moldova. Ne bucurăm că putem să îndeplinim obiectivul de a avea un studio și un corespondent dedicat în această regiune”, a declarat Andra Diaconescu – redactor șef Euronews România.
Emisiunile realizate la Chișinău vor fi difuzate pe Euronews România și euronews.ro, cât și în întreaga rețea Euronews.
„Aplaudăm ambiția Euronews România și a Universității Politehnica București de a iniția biroul editorial din Moldova în acest moment esențial în regiune. Profesionalismul și valoarea echipei Euronews România vor genera conținut unic din această țară, inclusiv pentru rețeaua mondială Euronews.”, a declarat Sergio Cantone, coordonator editorial al stațiilor afiliate.
Cu ocazia alegerilor și a referendumului din Republica Moldova, Euronews România va fi prezentă în capitala Republicii Moldova. Publicul va vedea reportaje, interviuri, ediții speciale și talk-show-uri, atât la TV, cât și în mediul online. Euronews România a acoperit informațional de-a lungul timpului toate momentele-cheie din Republica Moldova și continuă să facă acest lucru printr-o secțiune specială – Moldova – pe euronews.ro și pe toate platformele sale social media.
Cu o prezență puternică în Europa, Euronews oferă publicului știri relevante, analize și comentarii în română, engleză, spaniolă, portugheză, germană, franceză, italiană, maghiară, greacă, arabă, persană, turcă și prin stațiile afiliate din România, Bulgaria, Georgia, Serbia și Albania, acoperind o gamă largă de subiecte de actualitate din politică, economie, cultură și tehnologie, iar acest pas este incă o confirmare a unei activități susținute de înaltă calitate în jurnalismul european.
Despre Euronews România
Euronews România este cel mai mare afiliat de marcă lansat de Euronews în Uniunea Europeană, pe 25 mai 2022. În total, sunt cinci astfel de proiecte sub umbrela stației-mamă, în România, Bulgaria, Albania, Serbia și Georgia. Euronews este unul dintre principalele canale TV de știri europene, distribuit în 160 de ţări și 440 de milioane de locuinţe din întreaga lume, cu un reach lunar de peste 145 de milioane de oameni, prin platformele TV și digitale, potrivit Global Web Index.
Pe 6 ianuarie 2020, Euronews a anunţat semnarea parteneriatului cu Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București (UNSTPB) pentru apariția unui nou canal de știri, în România, în limba română, sub brandul care se bucură de recunoaștere globală.
Euronews România își setează agenda în jurul identităţii europene a ţării noastre. Staţia noastră de știri din România aduce în prim-plan la nivel naţional puternicele valori europene ale staţiei-mamă, Euronews.
Euronews România funcţionează pe principiul All Views, enunţat, susţinut și implementat la cele mai înalte standarde jurnalistice. Euronews România este postul spre care oamenii se îndreaptă ca să afle ce are Europa de spus și introduce o nouă perspectivă asupra problemelor curente, folosind expertiza jurnaliștilor care lucrează la acest proiect în ţara noastră, dar și cu sprijinul staţiei-mamă, cu o redacție multiculturală și multilingvistică și corespondenți în toată lumea.
Euronews România este difuzat de toți distribuitorii de cablu și ne puteți urmări și online pe www.euronews.ro, in aplicația mobile Euronews România, pe canalul de whatsapp sau pe rețetele sociale:
- Facebook: ro.euronews
- Instagram: euronews_romania
- TikTok: euronews.romania
- Twitter: euronews.ro
- Youtube: euronewsro