După multe ore de studiu, un grup de 25 de liceeni din Constanța a reușit să câștige patru premii la NASA. Între proiectele premiate: o stație spațială complet independentă de Terra, un sistem de curățare a orbitei Pământului de gunoaiele cosmice și un proiect în care plantele sunt crescute fără pământ, în laboratoare.
Patru proiecte câștigătoare a avut Liceul Teoretic din Ovidius la competiția organizată de NASA în colaborare cu National Space Society. Toate au avut la bază colonizarea spațiului cosmic. Peste 26 de mii de elevi din 19 țări s-au întrecut în concurs. Iar elevii constănțeni au obținut două premii trei și două mențiuni speciale.
Două eleve de 15 ani au muncit mai bine de o jumătate de an la proiectul unei drone pentru reciclarea și colectarea deșeurilor spațiale de pe orbita Pământului. Efortul le-a fost răsplătit cu locul trei la concursul NASA.
Sara Vasilescu, elevă: ”Proiectul a fost foarte greu de realizat fiind foarte lung și încărcat cu foarte multe idei, imagini proiecții, din octombrie în jur de șase luni ne-a luat să-l aducem la final.”
Totul însă cu multe sacrificii și ore intense de studiu.
Anabela Balcan, elevă: ”La școală stau în jur de șase, sapte ore, dar când munceam și la proiect stăteam opt, nouă ore, mai avem și teme acasă două, trei ore, nu prea mai avem timp pentru activitățile care ne plac.”
Tudor are 18 ani și alături de alți patru colegi a creat o stație spațială locuibilă, un fel de arcă a supravietuirii, dacă Pămantul va deveni la un moment dat o planetă neprimitoare.
Tudor Bănică, elev: ”Un fel de plan B pentru specia umană, ideea fiind de a continua existența speciei. Am stat farte mult eu și echipa mea și ne-am gândit la moduri în care să funcționeze în viața reală să fie cât mai realistă și mai exactă din punct de vedere științific.”
Cristinel Maga, profesor fizică și astronomie: ”De mii de elevi participanți și peste 4.500 de proiecte, într-o competiție care anual devine din ce în ce mai grea, ne mândrim cu rezultatele elevilor noștri.”
Delia Cnstantin, elevă: ”Este destul de greu dar dacă îți place ceea ce faci, totul devine mai ușor.”
Elevii câștigători și profesorii care i-au coordonat așteaptă acum cu nerăbdare să participe la conferința Agenției Spațiale Americane, care va avea loc în perioada 25 - 28 mai la Dallas, Texas.