Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

UPDATE. Elon Musk a deblocat contul de Twitter al lui Donald Trump

Mai mult de 10 milioane de conturi pe Twitter s-au pronunţat deja sâmbătă dimineaţa asupra oportunităţii de a restabili contul lui Donald Trump, opţiunea "da" întrunind 52% în acest sondaj online de 24 de ore lansat de Elon Musk, informează AFP şi EFE.

UPDATE. Noul patron al Twitter, Elon Musk, a anunţat sâmbătă că va restabili contul fostului preşedinte american Donald Trump, interzis pe reţeaua de socializare după asaltul asupra Capitoliului din ianuarie 2021, informează duminică AFP, citată de Agerpres.

„Poporul s-a exprimat. Trump va fi restabilit”, a scris Elon Musk pe propriul cont de Twitter după rezultatul unui sondaj lansat în rândul abonaţilor săi, care au votat majoritar în favoarea revenirii politicianului republican pe platformă. După acest anunţ, contul lui Donald Trump a devenit din nou vizibil.

Știrea inițială: Cu mai puţin de 11 ore de închiderea voturilor, opţiunea "nu" întrunea 47,7%, fără să se cunoască exact care va fi urmarea acestui scrutin.

Sondajul a fost iniţiat vineri seara de Elon Musk, la câteva ore după ce noul proprietar al Twitter a restabilit, în numele libertăţii de exprimare, alte conturi de utilizatori ce fuseseră suspendate.

"Este fascinant să urmăreşti acest sondaj!", a scris pe Twitter sâmbătă dimineaţa miliardarul, care şi-a exprimat în timpul nopţii satisfacţia în legătură cu ritmul sufragiilor, de circa un milion pe oră.

Twitter a blocat contul lui Donald Trump pe 8 ianuarie 2021, la două zile după invazia întreprinsă asupra Capitoliului de către susţinătorii săi, în faţa "riscului de noi incitări la violenţă".

Elon Musk a deschis apoi uşa, în mai, pentru o revenire a fostului preşedinte republican pe Twitter. O astfel de revenire va face valuri în societatea şi politica din SUA, cu atât mai mult cu cât Trump s-a lansat din nou în cursa pentru Casa Albă.

Chiar dacă şi-a exprimat satisfacţia că, odată preluat de Musk, Twitter "a intrat pe mâini bune", candidatul republican a afirmat în ultimele zile că el va rămâne pe reţeaua sa Truth Social, în pofida faptului că această platformă nu-i oferă decât o mică parte din audienţă comparativ cu Twitter, unde el avea 88 de milioane de abonaţi.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE