Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Donald Trump a postat imagini fake care sugerează că Taylor Swift îl susţine în cursa pentru Casa Albă

Fostul preşedinte Donald Trump a postat pe social media o imagine fake cu superstarul Taylor Swift care le cerea oamenilor să voteze pentru el în alegerile din noiembrie, informează Reuters.

O postare de duminică a candidatului republican pe platforma Truth Social include o imagine cu Taylor Swift îmbrăcată în roşu, alb şi albastru şi însoţită de textul ''Taylor Swift Wants You To Vote For Donald Trump'' (''Taylor Swift vrea să votaţi pentru Donald Trump'').

''Accept!'', a scris Trump.

Taylor Swift nu şi-a exprimat public susţinerea pentru niciun candidat

Taylor Swift nu şi-a exprimat public susţinerea pentru niciun candidat care participă la cursa din 2024, dar în trecut i-a sprijinit pe democraţi.

Cântăreaţa i-a susţinut pe preşedintele Joe Biden şi pe vicepreşedinta Kamala Harris în 2020. Harris urmează să fie nominalizată oficial drept candidata Partidului Democrat la alegerile prezidenţiale din acest an cu prilejul Convenţiei Naţionale care are loc în Chicago săptămâna aceasta. Taylor Swift l-a criticat pe Trump într-un documentar din 2020.

Purtătorul de cuvânt al lui Swift nu a dat curs unei solicitări de a comenta acest subiect.

Fake News și dezinformare cu ajutorul Inteligenței Artificiale

Trump a mai publicat imagini care înfăţişează tinere îmbrăcate în tricouri ''Swifties for Trump'', precum şi un articol satiric cu titlul ''Swifties îl susţin pe Trump după ce ISIS a dejucat un concert Taylor Swift''. Articolul are afişată eticheta ''satiră'' deasupra titlului.

Taylor Swift a anulat luna aceasta trei concerte în Viena după ce autorităţile au anunţat că au dejucat un atac planificat. Oficialii locali au arestat un bărbat de 19 ani care, potrivit autorităţilor, ar fi fost inspirat de Statul Islamic.

''Swifties în favoarea lui Trump este o mişcare masivă care creşte pe zi ce trece'', a spus purtătorul de cuvânt al campaniei lui Trump, Steven Cheung, atunci când a fost rugat să comenteze imaginea fake cu Taylor Swift.

Mai mulţi fani Taylor Swift şi grupuri de monitorizare au spus că multe dintre imaginile publicate de Trump par deepfake generate de inteligenţa artificială.

Specialişti din industria muzicală, de la Hollywood şi Washington au solicitat adoptarea unei legislaţii federale şi a altor măsuri care să contracareze explozia în mediul online a imaginilor fake realizate cu ajutorul AI.

Postarea lui Trump este ''un nou exemplu al puterii cu care AI poate crea dezinformare'', a spus grupul de consumatori Public Citizen.

''Potenţialele efecte negative pentru societatea noastră, care ar putea rezulta din astfel de dezinformări, inclusiv abuzuri la alegerile noastre, sunt ample şi imens de dăunătoare'', a adăugat grupul.

La Convenţia Naţională a Partidului Democrat, care are loc la Chicago, Rebecca Goff, un fan Taylor Swift , a distribuit brăţări ale prieteniei, o practică comună printre fanii cântăreţei, la un mic dejun organizat de filiala din Nevada a Partidului Democrat.

Rebecca Goff, în vârstă de 39 de ani, a spus că simte că Trump este antiteza valorilor pe care le reprezintă Taylor Swift, printre acestea celebrarea adolescentelor şi femeilor.

''Este antiteza a ceea ce Trump şi GOP încearcă să facă, în special în ceea ce le priveşte pe femei. Încearcă să ne marginalizeze. Vor să ne facă să fim din nou doar soţii, mame'', a spus Goff.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE