Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Delfinariul din Constanța va avea un nou bazin. Lucrările au fost reluate după patru ani de la semnarea contractului

Delfinariul din Constanța va avea un nou bazin de antrenament. Lucrările au fost reluate, după ani întregi în care șantierul a fost lăsat în paragină. De această dată, autoritățile sunt optimiste și spun că ar trebui să fie gata până anul viitor.  

O groapă imensă cu apă murdară și mulți bani pierduți. Așa putea fi descris noul bazin la Delfinariului din Constanța până acum. Lucrările la proiectul estimat la 5,6 milioane de euro au fost reluate, după 4 ani de la semnarea contractului. 

Diana Sobaru  jurnalist Euronews: „Noul bazin ar trebui să fie de patru ori mai mare decât cel existent, cu spații de relaxare și antrenament pentru simpaticele mamifere. Dacă termenul va fi respectat, delfinii se vor bucura de noul spațiu, peste fix un an.” 

Bazinul ar fi trebuit inaugurat în vara acestui an, dar contractul a fost reziliat după ce firma care se ocupa de proiect nu a respectat termenele. Au urmat apoi trei licitații eșuate.

Petre Enciu, vicepreședintele Consiliului Județean Constanța: „Am fost nevoiți să reziliem acel contract, s-a reziliat de drept, nu au avut nici capacitatea tehnică nici financiară să ducă la bun sfârșit acele lucrări, s-au poticnit la partea de sprijiniri, inventau tot felul de probleme pe șantier, despre care nu am auzit nimic cu actualul constructor.” 

Noul bazin va avea o capacitate de peste patru milioane de metri cubi de apă și le va oferi delfinilor spațiu suficient de joacă și antrenament. 

Radu Balaban, reprezentant firmă constructoare:Bazinul de antrenament are 680 de metri pătrați, o înălțime de 5 metri 20, un perete perimetral în care delfinii își vor face antrenamentul.” 

Reporter: „Se înghesuie în acest moment?” 

Angelica Curlișcă, șefa secției Delfinariu: „Da, sincer, dacă facem un calcul la dimensiunea delfinului și dimensiunea bazinului.. nu e foarte mare, lor le trebuie spațiu foarte mare. Pentru un delfin are nevoie de un spațiu cât mai mare.”  

La delfinariul din Constanța sunt în acest moment șase delfini, dintre care patru salvați acum doi ani de la Delfinariul Harkov din Ucraina.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE