Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Amânare în cazul Caracal, pentru septembrie. Dincă este acuzat că le-a ucis pe Luiza Melencu și pe Alexandra Măceșanu

Update: Tribunalul Olt a decis să amâne pronunțarea pentru cazul Caracal. Următoarea înfățișare va avea loc pe 9 septembrie.

„Pentru a asigura respectarea principiului continuităţii completului de judecată conform reglementărilor art. 123 alin. 4 din Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, art. 354 alin. 2 C.p.p. şi jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 09 septembrie 2022.”, se arată în decizia dată de judecători.

Gheorghe Dincă, acuzat că a răpit, sechestrat, violat și omorât două fete, își așteaptă astăzi sentința. La fel și complicele său, Ștefan Risipițeanu, trimis în judecată pentru viol.

La trei ani de la săvârșirea faptelor și după doi ani de proces, Tribunalul Olt urmează să pronunțe sentința dată în prima instanță. Procurorii DIICOT, care l-au trimis în judecată pe Dincă în 15 ianuarie 2020, pentru opt infracțiuni au cerut pentru bărbat o pedeapsă de 30 de ani de închisoare.

În mod obișnuit, pentru astfel de fapte se solicită pedeapsa maximă, și anume închisoare pe viață. În cazul complicelui său, Ștefan Risipițeanu, procurorii au reținut doar infracțiunea de viol, pentru care au solicitat o pedeapsă de 12 ani.

Procesul a fost finalizat în data de 16 iunie 2022, iar Gheorghe Dinca își așteaptă sentința în Penitenciarul Craiova.

Bărbatul și-a recunoscut faptele, mai putin omorârea celor două fete, despre care el susține că ar fi încă în viață. Această idee se regăsește și în opinia familiilor celor două tinere Alexandra Măceșanu și Luiza Melencu.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE