Dan Vîlceanu reacționează după ce a primit sancțiunea maximă pentru conflictul din Parlament de săptămâna trecută. Deputatul spune că nu l-a lovit pe liberalul Florin Roman, ci a vrut să-i spună ceva.
Fost ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene în Guvernul Ciucă, Vîlceanu va avea indemnizația de parlamentar redusă cu 50%, timp de șase luni, iar timpul alocat luărilor de cuvânt în plen va fi limitat la 10 secunde în următoarele trei luni.
Dan Vîlceanu, prima reacție după bătaia din Parlament: Imaginile sunt mai mai urâte decât ce s-a întâmplat în realitate
Dan Vîlceanu, deputat: ”Ați văzut imaginile. Ele sunt mai urâte decât ce s-a întâmplat în realitate. A fost o îmbrânceală de șapte-opt secunde, nu mai mult, în care nu am încercat nici să-l lovesc și nici nu l-am lovit.
L-ați văzut pe domnul Roman. Nu are semne de lovituri, are o zgârietură”
Întrebat de unde ar putea avea zgârietura deputatul liberal Florin Roman, Vîlceanu a răspuns: ”cel mai probabil, eu aveam ochelarii de soare aici la piept și după ce s-a întâmplat toată această îmbrânceală, un coleg mi i-a adus înapoi în sală”.
Dan Vîlceanu, deputat: ”Unde lovesc eu pe cineva? (Reporter: Aici nu încercați să-l mușcați?) Nu, îi spun ceva. (Reporter: În față, nu la ureche?)
În față îi spun ceva și încă o dată vă spun - îi spun ce mi-a spus și el. Vă rog să luați și imaginile din plen și o să vedeți că nu aveam niciun fel de legătură cu domnul Roman.
Chiar l-am salutat când a trecut pe lângă noi. S-a întors, a început să spună niște lucruri. Nu o să spun nici ce a spus domnul Roman”
Dan Vîlceanu: ”Nu cred că acest bullying de Parlament poate continua”
Dan Vîlceanu, deputat: ”Nu cred că acest bullying de Parlament poate continua fără ca nimeni, așa cum ar trebui, un chestor sau cineva să vină, să-l scoată pe domnul Roman afară. Doar asta am făcut. Nu au existat nici mușcături, nici lovituri”
De asemenea, Vîlceanu a spus că nu a mai vorbit cu Florin Roman și că nu are de gând să-și prezinte scuzele.
Dan Vîlceanu, deputat: ”Nu, pentru că nu pot să-i cer scuze unuia care vine la mine și îmi spune ce mi-a spus dânsul”.
Săptămâna trecută, deputatul PNL Florin Roman îl acuză pe colegul Dan Vîlceanu că l-a lovit cu genunchiul în nas, la ieșirea din plen. Între timp, Florin Roman a ajuns IML pentru certificatul medico-legal.