Avem o inflație record, în ultimii 20 de ani, de 15,1%, care consumă din venituri și din puterea de cumpărare, așa că mulți români caută soluții pentru a-și proteja economiile.
Ce opțiunile avem la dispoziție pentru a economisi
Pe piață există oferte la depozite în lei, pe un an, cuprinse între 1% și 9%. Facem un calcul pentru o dobândă de 9%. Dacă depunem 10.000 de lei, pe o perioada de un an, la scadență, după plata impozitului și a comisioanelor, obținem suma de 10.810 lei, așadar un câștig de 810 lei. Însă, inflația înseamnă o putere de cumpărare mai mica, chiar si cu 15% a economiilor, de la an la an.
Mult mai mică este dobânda în cazul economiilor în euro. Cea mai mare dobândă oferită pe piață la un depozit în euro este, în acest moment, de 0.5%. Pentru un depozit de 2.000 de euro pe un an, la scadență, după plata impozitului și a comisioanelor, veți putea retrage 2.009 euro. Așadar, un câștig de 9 euro. În plus, inflația în zona euro este de 8,6%, un nivel record, în ultimele decenii.
Când vine vorba de dolar, cea mai ridicată dobândă din piață la depozite este de 2.35%. Asta înseamnă că, după un an, veți putea retrage 2.042 de dolari. Adică un câștig de 42 de dolari. În plus, inflația din Statele Unite este de 9,1%.
În ce a investit Mugur Isărescu, Guvernatorul Băncii Naționale
Mugur Isărescu a cumpărat, anul trecut, titluri de stat, în valoare de un milion de lei, conform celei mai recente declarații de avere, așadar, mizează în continuare pe leu.
Există motive de îngrijorare pentru stabilitatea monedei naționale?
„Nu trebuie să ne repezim să schimbăm lei în valută sau valută-n lei. Trebuie să avem un comportament echilibrat, să nu ne apucăm să cumpărăm lucruri de care nu avem nevoie, în speranța că în felul acesta ne vom apăra de inflație. Cred că cel mai important lucru ar fi să-i convingem pe guvernanți să fie mai ponderați în cheltuirea banului public, să strângă mai bine impozitele și taxele și, pe seama unei reduceri a deficitului bugetar, cred că vom putea să ne bucurăm de o stabilitate, în continuare, a cursului valutar. Dacă vom reuși să reducem deficitul bugetar și, pe seama unei modeste creșteri a ratelor dobânzilor, să restabilim, într-o anumită măsură echilibrul extern, noi avem un deficit comercial, de balanță de plăți mai mare decât al celorlalte țări din regiune, dar dacă reușim aceste două lucruri vom putea avea o stabilitate relativă a cursului valutar, și-n continuare”, spune Eugen Rădulescu, director al Direcției de stabilitate a Băncii Naționale.
Ce putem face în aceste condiții în care putem cumpăra, de la an la an, cu 15% mai puține produse și servicii, iar veniturile rămân aceleași, în condiții optimiste?
„Situația nu e atât de neagră. Nu numai noi o ducem așa, toată lumea e în situația aceasta. In speranța că se va calma inflația și că nu vom vedea mai mult decât 15,1%, atunci ceea ce ne dau titlurile de stat și cele mai bune depozite de la banca reprezintă scenariul 0. E cel mai bun lucru pe care-l putem face. Dacă situația e atât de neprietenoasă, vă voi spune câteva reguli de fier ale investițiilor în inflație:
- Ai putea să faci investiții nefinanciare. Dacă ai niște bani în plus, îți plătești toate datoriile, plătești taxele, impozitele, încerci să fii mai eficient energetic.
- Se fac bani și prin plasamente nefinanciare, eficientizarea casei, prin termopane care să se închidă foarte bine, pentru o iarnă complicata energetic, panouri fotovoltaice, o mașină mai eficientă, transmite Adrian Mitroi, profesor de finanțe comportamentale.
Ce sa nu facem niciodată, din punct de vedere financiar
- „Fără bani cash în case și-n buzunare. Singurul cash pe care să-l ții trebuie să fie pentru cumpărătura de la casa de marcat. Totul se plătește cu cardul. Nu este necesar să porți bani mărunți la tine. Nu este nici practic, nici igienic.
- Să nu te duci la bancă și să pierzi timpul acolo. Exista Internet banking. Cu un minim de efort, internet banking te ajută să vezi cum stai cu banii. Digitalizează-te.
- Folosește toate instrumentele pe care le ai la îndemână, informează-te, fă comparații: care e banca la care am o dobândă mai bună, comisioane mici, care e banca la care am salariul, creditul. Pot să optimizez și, dacă rămân bani, iau pe un an de zile de la titlurile de stat exact cât am economisit. Va fi un cadou pe care ți-l faci pentru viitor”, conchide profesorul Adrian Mitroi.