Avocații din România avertizează că vor demara ample acțiuni de protest și chiar o grevă generală. Aceștia sunt nemulțumiți de măsurile pe care Guvernul le ia în calcul pentru reducerea cheltuielilor bugetare.
”Baroul Bucuresti - organ profesional care grupează și reprezintă interesele a peste 10.000 de avocați cu drept de exercitare a profesiei, constată cu regret, ca după 2 săptămâni de dialog și mai multe memorii și puncte de vedere transmise de UNBR si UPLR, informațiile care vin din zona guvernamentală confirmă ipoteza ca Guvernul își menține poziția de a impune profesiile liberale cu C.A.S.S în sistem real, neplafonat.
Impunerea unui C.A.S.S în sistem real, neplafonat, dublează sarcina fiscală a avocaților si, practic, sancționează performanța în profesie, fără a oferi însă nimic suplimentar în sfera contraprestației sistemului de sănătate.
Informăm și pe această cale, atât Guvernul, cât și opinia publică despre decizia noastră ferma de a uza de toate demersurile și remediile legale împotriva impunerii avocaților cu C.A.S.S. in sistem real, neplafonat, neexcluzând ample acțiuni de protest și chiar o grevă generală.
Baroul București va apăra cu fermitate drepturile și interesele avocaților si își exprimă speranța că rațiunea și pragmatismul vor prevala în decizia Guvernului”, se arată într-un comunicat al Baroului București.