Vânzarea mașinilor electrice și hibrid a depășit anul acesta, pentru prima dată, vânzarea autoturismelor cu motoare diesel. Iar trendul se va menține, pentru că ministerul Mediului pregătește anul viitor programul Rabla Plus pentru flote comerciale.
O analiză a înmatriculărilor autoturismelor în funcție de tipul de motorizare, în primele șapte luni din 2022 s-a înregistrat o creștere de peste 100% a mașinilor electrificate, adică full electric, hibrid plug in și full hibrid. Acestea reprezintă o cotă de piață de 20,7%.
Dacă în 2021, mașinile electrificate aflate în circulație reprezentau doar 1.9% din piață, până în luna Iulie a acestui an, au ajuns să reprezinte aproape 8% din piața românească.
În același timp, înmatriculările autoturismelor cu motoare diesel au înregistrat o scădere de aproape 30% față de primele șapte luni din 2021. Acestea dețin o cotă de 14,1% în momentul de față.
Inclusiv mașinile pe benzină au înregistrat o creștere de peste 10% față de anul trecut, ajungând la o pondere de aproximativ 65%. Ministrul Mediului a anunțat că programul Rabla Plus pentru flote comerciale urmează să fie lansat în 2023.
Dacă ne uităm la situația din Uniunea Europeană, trendul este similar. În primele trei luni ale acestui an s-a înregistrat o creștere a mașinilor electrice vândute, față de aceeași perioadă a anului precedent. Peste 220.000 de mașini electrice au fost vândute în perioada ianuarie-martie a acestui an față de 146.000, anul trecut.