Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Românii, pe primul loc la înmatricularea de mașini electrice noi

Românii ocupă primul loc la nivel european în privința înmatriculării mașinilor electrice noi. Cel puțin așa stau lucrurile după primele trei luni ale acestui an. Românii au cumpărat de patru ori mai multe automobile electrice comparativ cu aceeași perioadă din 2021.

Programul „Rabla 2022” continuă cu o nouă etapă, ce va debuta în data de 1 iulie. Va fi acordat un eco-bonus în valoare de 1.500 lei pentru fiecare autovehicul uzat care este mai vechi de 15 ani şi are norma de poluare Euro 3 sau inferioară, conform Agerpres.

În primele trei luni ale acestui an, românii au cumpărat nu mai puțin de 2.208 automobile electrice.

În același, timp mașinile electrice au cucerit cele mai importante piețe auto de pe continent: Germania și Franța. Și au explodat în Romania, Spania și Polonia. Doar în Italia vânzările au scăzut în așteptarea introducerii unei noi prime la cumpărare.

Bugetul a fost modificat

Preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu, Laurenţiu-Adrian Neculaescu, a declarat că a fost realizată o reaşezare a bugetelor ţinând cont de cererea şi nevoia pieţei pentru un număr cât mai mare de autovehicule electrice.

Astfel, au fost alocate pentru Programul 'Rabla' următoarele sume: persoane fizice suma de 335 de milioane de lei, pentru persoane juridice suma de 123 de milioane de lei şi, pentru prima dată, instituţiile publice şi unităţile administrativ-teritoriale vor avea o axă de finanţare doar a lor, a cărei alocare va fi de 50 de milioane de lei.

De asemenea, pentru Programul 'Rabla Plus' persoane fizice au fost alocate 262 de milioane de lei, pentru persoanele juridice 190 de milioane de lei, iar instituţiile publice vor avea, de asemenea, 100 de milioane de lei alocate numai în această sesiune.

Acesta a adăugat că o altă sesiune a programului "Rabla" va fi organizată în luna septembrie, tot cu nişte sume destul de consistente. De asemenea, acesta a menționat că se dorește să existe două sesiuni pe an - una în prima parte a anului, iar cea de-a doua în ultima parte a anului.

A crescut numărul de mașini electrice înmatriculate în România

La rândul său, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos, a punctat că România a înregistrat cea mai mare creştere procentuală din Uniunea Europeană a înmatriculărilor de autovehicule electrice, în primele patru luni ale acestui an.

"Strategia făcută pentru următorii patru ani, adică 2021, 2022, 2023 şi 2024, a dus la o creştere-record a numărului de maşini electrice înmatriculate în România. Suntem primii din Europa la capitolul creştere. Conform ultimelor statistici făcute la nivel european, pe primele patru luni din 2022, România are cea mai are creştere procentuală în ceea ce priveşte numărul de maşini electrice înmatriculate într-o ţară a Uniunii Europene. Avem 408% creştere faţă de 2021, în primele patru luni. Acestea sunt maşini comandate în cursul anului 2021 şi au fost înmatriculate în 2022. Bugetul pe care l-am asigurat pentru 'Rabla Plus', anul trecut, a dus la o asemenea performanţă", a spus Tanczos.

Programele "Rabla Clasic" şi "Rabla Plus" din acest an au fost lansate la începutul lunii februarie, cu un buget de 1,2 miliarde lei.

"Rabla Clasic" din 2022 are la bază acordarea unei tichet în valoare de 6.000 lei pentru o maşină veche casată, sau de 9.000 lei pentru casarea a două vehicule uzate. Tichetul este utilizabil doar pentru achiziţia unei maşini noi cu noxe emise de maximum 160 g CO2/km în regim WLTP. Pentru achiziţia unui autoturism nou se pot folosi maximum două tichete Rabla.

Tipuri de vouchere

Utilizatorul poate beneficia de următoarele eco-bonusuri suplimentare:

  • un eco-bonus de 1.500 lei - pentru casarea fiecărui autovehicul uzat cu o vechime de cel puţin 15 ani de la data fabricaţiei şi care are norma de poluare Euro 3 sau inferioară;
  • un eco-bonus de 1.500 lei - pentru cumpărarea unei maşini al cărei motor generează emisii de CO2 mai mici sau egale cu 119 g CO2/km în regim WLTP;
  • un eco-bonus de 1.500 lei - pentru achiziţia unei maşini noi cu sistem GPL/GNC;
  • un eco-bonus de 3.000 lei - pentru achiziţia unui autoturism nou hibrid (fără Plug-In).

În cazul programului "Rabla Plus", cei care optează pentru o maşină 100% electrică sau hibrid Plug-in pot beneficia de următoarele tipuri de vouchere:

  •  un eco-tichet de 20.000 de lei pentru achiziţia unui autoturism nou hibrid Plug-in cu emisii de CO2 mai mici sau egale cu 78 g CO2/km în regim WLTP (cu condiţia obligatorie a casării unei maşini vechi);
  • un eco-tichet de 23.000 de lei, pentru achiziţia unui autoturism nou hibrid Plug-in cu emisii de CO2 mai mici sau egale cu 78 g CO2/km în regim WTLP (cu condiţia obligatorie a casării a două maşini vechi);
  • un eco-tichet de 45.000 de lei pentru achiziţia unei maşini 100% electrice, cu condiţia obligatorie a casării unei maşini vechi;
  • un eco-tichet de 48.000 de lei pentru achiziţia unei maşini 100% electrice, cu condiţia obligatorie a casării a două maşini vechi.

Conform datelor AFM, în 2021, vechimea parcului auto din România era de 16,8 ani, în timp ce, în 2010, se situa la sub 10 ani.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE