Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Crăciunul pe rit vechi la Timișoara. Cum sărbătoresc sârbii

20.000 de sârbi din sud-vestul țării sărbătoresc Crăciunul pe rit vechi. Unul dintre cele mai importante obiceiuri este aprinderea trunchiului de stejar în fața bisericii, pentru un an mai bun și mai prosper. Imediat după acest moment, copii încep să colinde casele din localitate.

Ce semnifică arderea stejarului

Stejarul sau badnjak-ul este tăiat în dimineața zilei de Ajun de bărbații familiei.

„Dimineața se merge în pădure, acolo se bea un pic de vin roșu, un pic de țuică făcută cu zahăr”, spune Ivana Novicici.

Arderea trunchiului de copac semnifică înălțarea spre lumină și spălarea păcatelor prin foc.

„Înainte bătrânii puneau la șporet, la cuptor, stejarul. Se pune un butuc să ardă toată noaptea și care înseamnă credința, lumina credinței”, spune Dragan Novicici.

Prăjitura cu nucă, stafide și bănuți

În casa familiei Novici, un etnic sârb din Caraș-Severin, căsătorit cu o sârboaică născută în banatul românsec din Serbia, a fost forfotă de la prima oră a dimineții. Nu există Crăciun fără colacii făcuți după rețeta tradițională.

Cel mai așteptat desert este prăjitura cesnița. Pe lângă stafide, bucătăreasca ascunde în aluat și monede, iar cine le găsește a doua zi se presupune că va avea noroc tot anul: „Se bagă un pic de nucă pentru sănătate, stafide și fructe uscate și se bagă un pic de lemn de badniaku pentru sănătate și bănuți să avem tot anul.”

Crăciunul de rit vechi este sărbătorit de ortodocși sârbi, lipoveni, ucraineni și ruși.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE