Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Copiii, vulnerabili la infecțiile respiratorii. Medicii spun că masca rămâne o soluție foarte bună pentru a preveni îmbolnăvirea

Medicii se așteaptă la o creștere a numărului de infecții respiratorii în rândul copiilor, de săptămâna viitoare. După începerea școlii, revenirea în colectivitate aduce cu sine noi cazuri de gripe, viroze și Covid-19. Pentru evitarea aglomerării unităților de primiri urgențe, ministrul Sănătății indeamnă părinții să apeleze la medicii de familie, iar la spital să vină doar în cazul simptomelor persistente, cu febră mare și dificultăți de respirație.

Dr. Raluca Alexandru, purtător de cuvânt Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu”: „Avem în jur de 250, dar numărul de viroze s-a menținut ridicat, adică peste 100 din prezentări sunt viroze respiratorii. După cum am zis, predomină gripa și VRS, au crescut și ceva cazurile de Covid-19”.

Masca este o soluție foarte bună, spun medicii

Medicii de familie îi roagă pe părinți să înțeleagă că masca este o soluție foarte bună, chiar dacă toți copiii s-au săturat de ea.

Dr. Daciana Ioana Toma, Vicepreședinte Societatea Națională de Medicina Familiei: „Există o reticență din partea multor părinți să învețe copilul să folosească în continuare măștile. Ei trebuie să se spele pe mâini cum trebuie, trebuie să respecte acele măsuri de prevenție despre care vorbim de aproape 3 ani”.

În acest sezon, infecțiile respiratorii răspund mai greu la tratament. Cei mici fac forme medii, cu febră mare și uneori convulsii. Febra poate dura și 3-4 zile.

Medicii de familie au posibilitatea de a raporta la CNAS un număr de 4 consultații pe oră. Ministrul Sănătătii, Alexandru Rafila, dorește să găseasca o soluție ca medicii de familie care depășesc norma impusă să fie plătiți suplimentar.

Alexandru Rafila, ministrul Sănătății: „Vom discuta cu CNAS ca să explorăm posibilitățile ca în perioade dficile, cum sunt cele epidemice, să vedem dacă această limitare a numărului de consultații poate fi depășită și poate exista posibilitatea unei finanțări suplimentare în astfel de situații”.

Cel mai important lucru pe care părinții îl pot face pentru a opri răspândirea infecțiilor respiratorii este să nu trimită copii care prezintă simptome de infecție respiratorie în colectivitate.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE