Alianța conservatoare germană de centru dreapta condusă de Friedrich Merz, Uniunea Creștin-Democrată - Uniunea Creștin Socială (CDU-CSU), câștigătoare a alegerilor legislative, a început vineri consultări cu Partidul Social Democrat (SPD) al cancelarului în exercițiu Olaf Scholz în vederea formării cât mai rapide a unui guvern, în contextul bulversărilor generate de președintele american Donald Trump, care amenință Europa cu taxe vamale și diminuarea angajamentului SUA față de securitatea continentului, relatează AFP.
„Cele două părți trebuie să se apropie, toată lumea trebuie să se împace și să meargă mai departe”, a declarat despre cele două formațiuni șefa social-democrată a guvernului din landul Mecklenburg-Pomerania de Vest, Manuela Schwesig.
Friedrich Merz, în vârstă de 69 de ani și viitor cancelar dacă reușesc negocierile de formare a unei coaliții, a declarat că și-a stabilit ca țintă pentru realizarea unui astfel de acord perioada Paștelui, deci aproximativ în jurul datei de 20 aprilie.
Acest obiectiv lasă doar două luni la dispoziție CDU-CSU și SPD pentru a-și depăși divergențele, în special în domeniile imigrației și chestiunilor sociale.
Cancelarul social-democrat în exercițiu Olaf Scholz nu va participa la discuții. El a fost nevoit să convoace alegerile anticipate desfășurate duminică, după ce coaliția sa a pierdut majoritatea în urma înlăturării Partidului Liber-Democrat (FDP) din guvern, pe fondul unor dispute bugetare apărute după ce Germania a trecut prin al doilea an de recesiune și mai multe sectoare ale economiei se află în criză și au anunțat concedieri, cum este cazul sectorului auto.
De obicei, în Germania negocierile pentru formarea coalițiilor de guvernare sunt îndelungate. De data această însă timpul presează pentru prima economie a UE, care se confruntă cu bulversări majore: un model economic bazat pe energia ieftină rusească și care nu mai funcționează odată cu sancțiunile împotriva Rusiei, riscul unor războaie comerciale cu SUA dacă Donald Trump impune taxe vamale și inversarea alianțelor de către aliatul său istoric american, tentat de o apropiere de Rusia.
„Lumea nu ne așteaptă, lucrurile continuă să se schimbe rapid”, a avertizat Friedrich Merz încă din ziua alegerilor, după care a declarat că dorește să se pregătească pentru „cel mai rău scenariu” în relațiile transatlantice în domeniului apărării, el constatând faptul că administrația președintelui Trump se îndepărtează de Europa.
CDU-CSU a câștigat alegerile parlamentare anticipate
Alianța de centru-dreapta CDU-CSU a câștigat alegerile parlamentare anticipate cu 28,6% din voturi, mai puțin decât prevedeau sondajele, care o cotau la 30% sau chiar mai mult.
Pe locul doi s-a clasat partidul de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), care a obținut un scor record de 20,8%, dar Merz a exclus orice alianță de guvernare cu acest partid naționalist și eurosceptic, deși AfD a sprijinit înaintea alegerilor CDU-CSU la o serie de voturi în Bundestag împotriva migrației ilegale, sprijin care a indignat celelalte formațiuni progresiste pro-UE care au acuzat CDU-CSU că nu ar respecta „cordonul sanitar” care să mențină izolată extrema dreaptă.
Prin urmare, Friedrich Merz nu are acum altă opțiune decât să apeleze la social-democrați, deși aceștia au înregistrat duminică cel mai slab scor electoral din istoria lor, 16,4%.
Împreună, o coaliție centristă între CDU-CSU și SPD ar avea o majoritate restrânsă în noul Bundestag, camera inferioară a Parlamentului, respectiv 328 din cele 630 de mandate.