La Euronews România, Gabriel Păun, activist de mediu, cu studii în meteorologie și climatologie, a vorbit despre o perioadă „foarte neagră” pe care o va traversa țara noastră și a și explicat motivele.
„Asistăm la o nouă ordine climatică, iar autoritățile noastre navighează într-o lume nouă după hărți vechi”
Gabriel Păun, fondator Agent Green: „Mi-era foarte clar, de foarte multe luni de zile, că România va intra într-o perioadă foarte neagră, începând de acum și în următoarele luni. Asistăm la o nouă ordine climatică, iar autoritățile noastre navighează într-o lume nouă după hărți vechi. Trebuie să se schimbe aceste lucruri și populația să fie informată din timp și corect, pentru a reduce aceste nevoi de a călători”.
„Pe scurt, avem - și de aceea mă așteptam ca asta să se întâmple - cel mai cald an din istoria omenirii și chiar a planetei la nivel atmosferic la nivel global. În același timp, avem cel mai cald ocean, zi de zi, întreg anul acesta. În plus față de acest context global, avem un an cu acel fenomen cunoscut sub numele de El Niño, adică Oceanul Pacific s-a încălzit la valori record, la fel și Atlanticul, pornește curentul Golfului de la o temperatură a suprafeței oceanului de 38 de grade și acela face vremea în Europa. În ani ca acesta cu El Nino, avem, de obicei, geruri năprasnice în nord și foarte multă căldură și umezeală în sud, pe Mediterană. Ori, în momentul în care vortexul polar s-a răcit foarte mult și a coborât, a slăbit în intensitate și a coborât la nivelul solului, și a început să coboare către sud, iar de pe Mediterană să urce aer încărcat cu umezeală, era absolut inevitabil să nu se întâmple ce s-a întâmplat. Acest ciclon va rămâne deasupra Europei și a României câteva săptămâni încă, urmând să se succeadă perioade foarte rapid de căldură și de frig, riscând totodată, pentru că vor mai veni și alte precipitații, și inundații în țară, deci trebuie să discutăm mult mai serios despre această problemă”.
„Aici vreau să atrag atenția că avem în dezbatere publică un proiect crucial pentru România pe termen scurt, mediu și lung, care nu e în atenția publicului. Vorbim de Strategia pe termen lung a României pentru reducerea gazelor cu efect de seră începând de acum până în 2050. Este atât de slab, atât de slab (...), vă garantez că va duce la punerea în pericol a siguranței naționale dacă acest proiect va fi abordat. El trebuie parcurs cu știință și nu cu dilentantism politic ca acum, trebuie să facem o strategie mult mai ambițioasă, în caz contrar, o parte din România riscă, în opinia mea, să devină nelocuibilă. Vorbim aici mai ales de sudul și de estul țării, aflate în curs de aridizare, anul acesta fiind cu totul și cu totul special (...)”.
În octombrie vorbeam despre secetă, acum vorbim despre inundații.
Gabriel Păun, fondator Agent Green: „Exact asta înseamnă noua ordine mondială climatică, le avem pe toate într-un singur an. Ce a fost foarte interesant, seceta pedologică continuă fără doar și poate, oricât ar ploua în iarna asta și ar ninge, asta o să ajute doar culturile de primăvară să aibă un start, dar nu rezolvă problema pe termen lung, căci a doua jumătate a anului viitor este așteptată să aducă din nou secetă. A fost un semnal de alarmă de vreo săptămână, două deja. Au fost vânturi fără precedent pentru luna noiembrie în Constanța, cred că chiar 120 km/h. Acest viscol din noiembrie nu este, de asemenea, normal. Ultimul a fost așa în 1993. În general, aceste fenomene de viscol sunt foarte rare în noiembrie. Ele sunt normale pentru ianuarie-februarie, adică în plină iarnă, nu acum”.
La ce să ne așteptăm în următoarele două săptămâni?
Gabriel Păun, fondator Agent Green: „Vreme capricioasă, cald și frig. Doi, autoritățile să fie mai proactive și să anunțe mai din timp și să spună oamenilor să stea în case, să nu se mai deplaseze, închideți dinainte drumurile, să nu îi prindă pe oameni pe drumuri sau în trenuri, să nu mai dea drumuri la trenuri când e evident ce se va întâmpla”.