Rasa canină ciobănesc românesc corb ar putea fi omologată provizoriu săptămâna viitoare de Federaţia Chinologică Internaţională, în condițiile în care comisia de standarde şi cea ştiinţifică au emis un raport favorabil în acest sens.
Anunțul a fost făcut vineri de Cristian Ştefănescu, preşedintele Asociaţiei Chinologice Române, Cristian Ştefănescu, în cadrul Dracula Dog Show care se desfăşoară la Târgu Mureş, potrivit Agerpres.
„În ceea ce priveşte rasa Ciobănesc Românesc Corb, este o rasă ancestrală cu nucleu în Carpaţii Meridionali, în special zona Râşnov, Predeal, Rucăr şi Bran, rasă pe care noi acum 15 ani am omologat-o prima dată la nivel naţional şi am început să investigăm, să măsurăm exemplarele care se aflau în special la stâne (...).
În septembrie are loc şedinţa comitetului general al Federaţiei Internaţionale. Din câte am fost informat, raportul final al comisiei de standarde şi comisiei ştiinţifice este favorabil pentru această rasă şi cred că vom avea o veste frumoasă săptămâna viitoare, în care federaţia să ne anunţe că a fost omologat provizoriu Ciobănescul Românesc Corb. El va putea să primească propuneri de titluri în expoziţiile internaţionale din toată lumea şi, mai mult de atât, va putea participa la concursurile din ringul special, Ringul de Onoare", a afirmat preşedintele Asociaţiei Chinologice Române, Cristian Ştefănescu, conform sursei citate.
Ciobănescul românesc corb, eforturi pentru omologarea rasei timp de 15 ani
Ciobănescul românesc corb este un câine prin excelenţă utilitar, iar pentru omologarea rasei s-a muncit timp de 15 an, susține preşedintele Asociaţiei Chinologice Române.
„Anul acesta am finalizat dosarul de omologare provizorie la Federaţia Internaţională. Am invitat la Timişoara, în mai, anul acesta, cele două comisii ale Federaţiei Internaţionale, respectiv comisia de standarde şi comisia ştiinţifică. Noi am avut un număr de 70 de câini prezenţi la această vizionare (...). Comisia de standarde ştiinţifice ne-a cerut, în afară de standarde şi de alte probe legate de caracter sau de temperamentul acestei rase, ne-au cerut examene de displazie coxofemurală, ne-au cerut examene de teste ADN, de filiaţie şi, bineînţeles, ne-au cerut nişte teste privind comportamentul acestor câini faţă de om. Noi am îndeplinit aceste solicitări. Trebuie să spun că au costat foarte mult aceste lucruri, pentru că la cel puţin 50 de câini a trebuit să facem teste de displazie, bani pe care i-a suportat în întregime Asociaţia Chinologică Română", a spus Ştefănescu.
Asociaţia Chinologică Română susține că omologarea raselor naţionale reprezintă „un reper naţional de o importanţă covârşitoare”, deoarece are ca scop salvarea raselor românești pentru a fi incluse în patrimoniul mondial al animalelor domestice.
Ce rase românești de câini sunt recunoscute la nivel internațional
„Trebuie să vă spun că noi am finalizat omologarea provizorie pentru primele două rase naţionale, în anul 2005, respectiv Ciobănesc Românesc Carpatin şi Ciobănescul Românesc Mioritic, iar în 2009 a fost Ciobănescul Românesc de Bucovina.
În 2015, la Milano au fost recunoscute definitiv Mioriticul şi Carpatinul şi, în 2019, la Shanghai, a fost recunoscut definitiv Ciobănescul românesc de Bucovina. După recunoaşterea provizorie, trebuie să treacă o perioadă de 10 ani după care noi putem să ne adresăm din nou Federaţie pentru omologarea definitivă alte dosare, vedem ce s-a întâmplat în această perioadă de 10 ani, mai facem nişte teste ş.a.m.d. (...)
La grupa pentru care noi am cerut încadrarea pentru Ciobănescul Românesc Corb, respectiv grupa a II-a, am convingerea şi simt că săptămâna viitoare vom avea această veste frumoasă pentru România, pentru pasionaţii de câini din România şi, de ce nu, pentru animalele domestice selecţionate în această ţară", a explicat Cristian Ştefănescu, pentru sursa citată.
Ciobănescul românesc corb e un câine de stână
Călin Mitra, un arbitru chinologic internaţional din Oradea, a afirmat că a explicat că ciobănescul românesc corb este un câine ancestral și masiv, folosit la stâne.
„Fiind un câine de stână, el a avut mari probleme în zona noastră cu prădătorii de talie mare, urs, lup, mistreţ, practic tot ceea ce poate să atragă stânele (...). Un câine nu poate să lupte cu un urs, asta în mod cert şi cine spune aşa ceva e doar un povestitor. Eu vă spun că aceşti câini sunt învăţaţi să trăiască în haită. Bineînţeles că au loc între ei periodic nişte reglări de ierarhie şi atunci în mod cert unul dintre ei este cel care e conducătorul haitei, iar haita luptă împotriva oricărui prădător. Este o rasă arhaică, care într-o anumită zonă din România a avut un impact mult mai mare, chiar într-o zonă unde erau probleme mari cu prădătorii de talie mare, în special cu urşii. Câinii aceştia sunt foarte răspândiţi în zona Branului, în Carpaţii de Curbură sunt foarte mulţi", a menționat arbitrul, conform Agerpres.
Călin Mitra a spus că acest tip de ciobănesc are o robă foarte plăcută de culoare neagră, poate avea pete albe pe piept şi pe degete, iar ochii au o culoare mai aparte, având culoarea chilimbarului.