De două ori pe zi, Euronews România îți aduce un rezumat al știrilor cu care merită să pornești la drum și, respectiv, cu care să îți închei programul.
GHID. Ce trebuie să faci în cazul inundațiilor. Sfaturi și reguli despre cum să te protejezi
- Mare parte din țară se află sub cod portocaliu de ploi, iar avertizările meteorologice indică o posibilă intensificare a fenomenelor până spre seară.
- Ploile abundente și furtunile care urmează pot provoca inundații, mai ales în zonele aflate deja sub avertizare hidrologică.
- Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) a lansat un ghid de siguranță pentru cetățeni, menit să ofere informații esențiale despre protecția împotriva pericolelor provocate de furtuni.
Află cum te poți proteja în cazul inundațiilor.
UPDATE. Cel puțin 63 de decese cauzate de uraganul Helene, în SUA
- Cel puțin 63 de oameni au murit, până acum, din cauza uraganului Helene care a afectat sud-estul Statelor Unite. Iar milioane de americani au rămas fără curent electric.
- Printre cele mai afectate state sunt Florida, Georgia, Tennessee și Carolina de Nord.
- După ce a lovit coasta Floridei, uraganul Helene a scăzut în intensitate până la gradul de furtună tropicală.
Citește mai multe despre uraganul Helene din SUA.
Drumețiile, riscante din cauza vremii. Salvamont închide traseele turistice din Masivul Ceahlău și Cheile Bicazului
- Salvamont închide traseele turistice din Masivul Ceahlău și Cheile Bicazului, din cauza eventualelor viituri.
- Turiștii aflați pe munte sunt sfătuiți să coboare, ca nu cumva să fie surprinși pe firul văilor de torente.
- Muntele va fi acolo și peste o săptămână când vremea va fi mai bună, a spus, la Euronews, Sabin Cornoiu, președintele Salvamont România.
Află mai multe despre cum pot deveni riscante drumețiile în timpul unei furtuni.
Zeci de mii de români studiază în străinătate. Destinațiile preferate anul acesta rămân Marea Britanie și Țările de Jos
- Zeci de mii de studenți români se pregătesc să înceapă noul an universitar în străinătate.
- Destinațiile de studii preferate de tinerii din țara noastră sunt și anul acesta Marea Britanie și Țările de Jos.
- Mulți dintre ei au căutat oportunități de studiu în acest weekend la târgul World International Fair.
Află mai multe despre stundeții care studiează în străinătate.
Misiunea de salvare a astronauților, lansată de SpaceX. Când se vor întoarce pe Pământ cei doi astronauți rămași pe stație
- SpaceX, compania miliardarului Elon Musk, a lansat o misiune de salvare a celor doi astronauți NASA care sunt blocați în spațiu.
- Lansarea era programată pentru joi, însă a avut loc cu două zile întârziere, din cauza uraganului Helene, care a lovit coasta Floridei.
- Cei doi astronauți NASA sunt pe Stația Spațială Internațională de trei luni, din cauza unor probleme tehnice. Misiunea ar fi trebuit să dureze opt zile, însă s-a transformat într-una de opt luni.
Citește mai multe despre misiunea de salvare a astronauților.