Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

De două ori pe zi, Euronews România îți aduce un rezumat al știrilor cu care merită să pornești la drum și, respectiv, cu care să îți închei programul.

Decesele de la Sf. Pantelimon, în scădere după scandalul din secția ATI

  • Numărul deceselor înregistrate în secția de Anestezie - Terapie Intensivă a spitalului Pantelimon a scăzut după începerea cercetărilor în dosarul morților suspecte spun autoritățile.
  • Procurorii susțin că în luna aprilie a acestui an, 62 de oameni au murit în timp ce erau internați la reanimare.
  • În luna mai, în schimb, numărul deceselor a scăzut la 46. A fost, notează procurorii, luna cu cea mai scăzută mortalitate a secției ATI din ultimul an și jumătate.

Ce explicație are fostul manager al spitalului Sf. Pantelimon despre scăderea numărului de decese în secția ATI.

WSJ: Ucraina s-ar afla în spatele sabotării conductei Nord Stream. Kievul neagă acuzațiile

  • Ucraina a pus la cale planul de a arunca în aer conducta Nord Stream care transporta gaz rusesc în Germania, în mai 2022, au precizat patru surse militare ucrainene, sub protecția anonimatului, pentru publicația americană The Wall Street Journal.
  • Un echipaj ucrainean de mici dimensiuni, care a folosit o ambarcațiune de agrement pentru o presupusă croazieră, a fost implicat în sabotarea conductelor Nord Stream.
  • Operațiunea a fost pusă la cale în timpul unei nopți de beție în mai 2022, când ofițerii militari ucraineni sărbătoreau oprirea invaziei la scară largă a Rusiei în Ucraina și căutau să dea o nouă lovitură Moscovei.

Află care este reacția Ucrainei după ce a fost acuzată de sabotarea conductei Nord Stream.

Balerina Ksenia Karelina, condamnată la 12 ani de închisoare pentru că a donat 50 de dolari pentru Ucraina

  • Balerina Ksenia Karelina, care are cetățenie rusă și americană, a fost condamnată la 12 ani de închisoare.
  • Ea a fost găsită vinovată de trădare, după ce a donat suma de 50 de dolari unei organizații caritabile din SUA care sprijină Ucraina.
  • Karelina, în vârstă de 33 de ani, a pledat vinovată în cadrul procesului.

Citește cum a fost prinsă balerina Ksenia Karelina.

Concertul unui pianist care a criticat Israelul, anulat în Australia. Jayson Gillham a dedicat o piesă jurnaliştilor din Gaza

  • Orchestra Simfonică din Melbourne a anunțat joi că a făcut o greșeală prin anularea spectacolului pianistului britanico-australian Jayson Gillham, după ce artistul a criticat campania militară israeliană din Fâșia Gaza.
  • În timpul unui concert pe care l-a susținut duminică, pianistul Jayson Gillham a dedicat o piesă ”jurnaliştilor din Gaza”, care, în opinia artistului, ar fi fost victime ale "asasinatelor ţintite" din partea forţelor israeliene.
  • Anterior, Jayson Gillham fusese prezentat de orchestră drept ”unul dintre cei mai buni pianişti ai generaţiei sale”.

Cum a fost anulat concertul unui pianist care a criticat Israelul.

Peste 40.000 de palestinieni au murit până acum în Gaza, anunță ministrul Sănătății din teritoriu

Mai multe detalii despre bilanțul victimelor din războiul Israel - Hamas.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE