Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

De două ori pe zi, Euronews România îți aduce un rezumat al știrilor cu care merită să pornești la drum și, respectiv, cu care să îți închei programul.

Marcel Ciolacu: Nu candidez la Primăria Capitalei, nu e niciun acord PSD cu PNL pentru alegerile locale

  • Marcel Ciolacu, președintele PSD, a declarat, vineri, la Constanţa că nu va candida la Primăria Capitalei. De asemenea, a precizat că PSD nu are vreun acord cu PNL pentru alegerile locale.
  • "Nu candidez! Eu sunt prim-ministru. Eu plec din funcţia de prim-ministru să mă duc la primărie?! Nici n-am vrut să răspund la această întrebare care e stupidă ca şi concepţie", a spus Ciolacu, la Constanța.
  • Liderul PSD a mai fost întrebat de jurnalişti dacă există vreun acord între PSD şi PNL pentru alegerile locale de anul acesta.

Citește mai multe despre declarațiile lui Marcel Ciolacu.

Planul de rezervă al Ucrainei în cazul în care SUA nu îi mai furnizează ajutor

  • Pe 24 februarie 2024 se împlinesc doi ani de la momentul în care Rusia a început invadarea Ucrainei. În tot acest timp, copleșiți de volumul militar rusesc, ucrainenii au primit ajutor din partea țărilor occidentale.
  • Cele mai mari ajutoare au fost furnizate de americani, însă ultimul pachet de ajutor, în valoare de 61,4 miliarde de dolari, este blocat din cauza unor dispute interne în Congres.
  • Democrații, care sunt majoritari în Senat, sunt în favoarea continuării ajutării Ucrainei, în timp ce republicanii, care sunt majoritari în Camera Reprezentanților, sunt împărțiți.

Află mai multe despre planul de rezervă al Ucrainei.

Complicatul caz al aurului de la Roșia Montană. Cum ar putea România să plătească despăgubiri de cel puțin două miliarde de dolari

  • România ar putea afla în următoarele ore decizia finală în dosarul Roşia Montană. Potrivit informațiilor Euronews, Guvernul pare împăcat cu ideea că va fi obligat să achite despăgubiri de miliarde de dolari.
  • Firma care trebuia să scoată tone de aur din Munții Apuseni a dat statul român în judecată în urmă cu aproape 9 ani, după ce proiectul minier a rămas blocat.
  • Comuna Roșia Montană se află în județul Alba, unde locuiesc aproape 2.400 de oameni.

Citește mai multe despre complicatul caz al aurului de la Roșia Montană.

Comisia Europeană  aprobă un ajutor financiar pentru sprijinirea producătorilor agricoli din România

  • Comisia Europeană a aprobat o schemă de ajutoare în valoare de 241 milioane euro (pentru sprijinirea producătorilor agricoli din România, în contextul războiului purtat de Rusia împotriva Ucrainei, se arată într-un comunicat al executivului comunitar.
  • Ajutorul va fi acordat sub formă de granturi directe. Măsura va fi deschisă producătorilor agricoli de plante, în special producători de cereale de iarnă şi rapiţă, care sunt în pericol să îşi piardă lichiditatea financiară din cauza dificultăţilor de pe piaţa agricolă provocate de invazia rusească din Ucraina.
  • Sprijinul nu va depăşi 280 de mii de euro pentru fiecare beneficiar şi va fi acordat până la data de 30 iunie 2024.

Află mai multe despre ajutorul financiar acrodat de Comisia Europeană României.

Copiii, victime ale fenomenului deep fake. Experții avertizează: Bullying-ul online, o problemă tot mai gravă

  • Fenomenul deep fake transformă bullying-ul online într-o problemă tot mai gravă, avertizează experții.
  • Unui copil din zece i-a fost falsificată imaginea și vocea, iar conținutul a fost distribuit pe internet, arată un studiu World Vision Romania.
  • Aproape 14% dintre respondenți spun că este posibil să fi fost victime ale deep fake.

Citește mai mult despre bullying-ul online.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE