Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

De două ori pe zi, Euronews România îți aduce un rezumat al știrilor cu care merită să pornești la drum și, respectiv, cu care să îți închei programul.

Al doilea dosar "Colectiv" a fost clasat. Nu există o lege care să fi obligat autoritățile să transfere pacienți în străinătate

  • Dosarul Colectiv 2, care a vizat condițiile în care responsabilii statului au acționat după incendiul din octombrie 2015, a fost clasat de către procurori.
  • Atât Nicolae Bănicioiu, fost ministru al Sănătății, cât și managerii de spital care nu au transferat răniții în străinătate au scăpat de condamnarea penală, se arată în Ordonanța de Clasare.
  • Potrivit procurorilor, responsabilii din sistemul medical au declarat că "Mecanismul de Protecție Civilă European nu putea oferi ceva în plus față de ce fusese rezolvat pe plan bilateral, deoarece nu exista la acea vreme o procedură privind asistența medicală a marelui ars".

Citește mai multe despre al doilea dosar "Colectiv", care a fost clasat.

Vladimir Putin, 25 de ani de domnie. Liderul de la Kremlin, comparat de analiștii politici cu Stalin

  • Pe 9 august s-au împlinit 25 de ani de când Vladimir Putin se află la putere în Federația Rusă, țara cu cea mai mare suprafață și cel mai mare arsenal nuclear din lume.
  • După o lungă activitate în temutul comitet sovietic pentru securitate - KGB, Vladimir Putin se implică în politică.
  • Acum, la un sfert de secol distanță, unii analiști politici sunt de părere că impactul lui Vladimir Putin asupra societății ruse poate fi comparat doar cu cel avut de dictatorul bolșevic Iosif Stalin și țarul tiran Ivan cel Groaznic.

Citește mai multe despre liderul de la Kremlin, comparat de analiști cu Stalin.

Studiu: Consumul de băuturi zaharoase în rândul copiilor a crescut cu aproape 23%, în ultimii 30 de ani

  • Copiii din aproape toate colțurile lumii beau mai multe sucuri și alte băuturi zaharoase decât oricând, iar ratele obezității infantile cresc în același ritm, potrivit unui nou studiu care acoperă trei decenii și 185 de țări.
  • În 2018, copiii consumau în medie 3,6 porții de băuturi zaharoase pe săptămână, o creștere de 22,9% față de 1990 și o creștere mult mai accentuată decât în rândul adulților.
  • Obezitatea infantilă a crescut în tandem în această perioadă de timp, iar acum afectează aproximativ 160 de milioane de copii și adolescenți din întreaga lume.

Află mai multe despre consumul de băuturi zaharoase în rândul copiilor.

62 de oficiali ai fostului guvern naţionalist din Polonia sunt inculpaţi şi alţi peste 100 se află în cercetări penale

  • Mai mult de 60 de responsabili ai fostului guvern polonez condus de partidul naţionalist Lege şi Justiţie (PiS) au fost până în prezent inculpaţi pentru delicte legate de folosirea fondurilor şi alţi peste o sută sunt investigaţi, a declarat vineri premierul Donald Tusk.
  • După preluarea puterii la sfârşitul anului trecut, guvernul liberalului pro-european Donald Tusk a făcut o prioritate din a aduce în instanţă miniştri şi oficiali ai fostului executiv al partidului Lege şi Justiţie, astfel încât aceştia să răspundă pentru ceea ce actualul prim-ministru consideră a fi practici corupte şi contrare statului de drept.
  • "După şase luni, avem 62 de persoane din elita conducătoare precedentă care au fost puse sub acuzare. Aceasta nu s-a mai întâmplat niciodată în istorie înaintea predecesorilor noştri", a spus premierul Tusk în faţa presei.

Citește mai multe despre cei 62 de oficiali ai fostului guvern naţionalist din Polonia care au fost puși sub acuzare.

Un responsabil al Hamas a fost ucis în Liban într-un atac aerian israelian ţintit

  • Un atac aerian israelian executat ţintit asupra unui autovehicul în interiorul Libanului a ucis vineri încă un responsabil al grupării islamiste palestiniene Hamas.
  • În urma loviturii aeriene, consemnată la periferia sudică a oraşului-port Sidon, situat la circa 60 de kilometri de graniţa cu Israel, a fost ucis Samer al-Hajj, responsabil de securitate al Hamas în tabăra de refugiaţi de la Ain el-Heloue.
  • Un corespondent al AFP a văzut cum un corp carbonizat a fost scos de echipele de salvare din vehiculul distrus în atacul ţintit. Bodyguardul responsabilului Hamas este grav rănit.

Citește mai multe despre responsabilul Hamas ucis în Liban.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE