CFR promite trenuri modernizate spre litoral, dar călătoriile rămân un test al răbdării: tot cu geamuri deschise și întârzieri

Sezonul estival este în pregătire la CFR Călători, iar oficialii spun că vom avea cel puțin trei trenuri modernizate pe rutele spre Constanța. Și totuși, chiar și așa, șansele unei călătorii confortabile spre litoral sunt limitate. Vechile probleme, cum ar fi lipsa aerului condiționat, întârzierile și confortul redus, în special pentru cei care vin de la distanțe mari, au toate șansele să rămână.

Trenurile Soarelui, cu aceleași probleme și în acest an

La vagoanele de Constanța, vă spun sincer, deci sunt peste 34 de grade în vagon!

Autoritățile spun că drumul cu trenul spre litoral va fi o provocare pentru călători și anul acesta.

Cristi Popa, jurnalist Euronews: Oficialii CFR Călători spun că se pregătesc intens pentru sezonul estival. Vom avea trenuri care vor merge din cele mai îndepărtate colțuri ale țării către litoral doar că, cel mai probabil, și anul acesta vechile probleme vor fi în continuare pe tapet.

Angajat CFR: S-a t ransmis deja mesajul că nu se va putea asigura parcul de vagoane de dormit și cușetă. La vară, vor fi un vagon sau două de cușetă și dormitor și restul numai clasic, în condițiile în care călătorul va circula 25 de ore de la Satu Mare până la Mangalia.

Traian Preoteasa, directorul CFR Călători: Vom asigura tot ce poate CFR Călători să asigure pentru siguranța cetățeanului. Nu pot să pun vagoane care nu respectă condițiile.

Cu sau fără vagoane speciale, oamenii se plâng de întârzierile uriașe.

Călător: Se pregătesc de vreo 20 de ani, nu știu când o să se pregătească și o să se și vadă pregătirea respectivă.

Potrivit Institutului Național de Statistică, anul acesta și biletele sunt mai scumpe: pentru o călătorie plătim cu 17% mai mult.

Mihai Crăciun, fondator „Construim România”: Călătorii găsesc la Trenurile Soarelui prețuri mai mari, la condiții mai proaste. Mă uitam la câteva exemple, anul trecut, biletul de la București la Constanța era 78 de lei, clasa a doua, Interregio, anul acesta este 85 de lei. De exemplu, la Arad, un bilet pentru un parcurs de 11 ore este anul acesta 249 lei, la clasa a doua. Parcă anul trecut a fost un tren care a parcurs 24 de ore de la Arad până la Constanța.

Conducerea CFR spune că totuși s-au făcut progrese.

Traian Preoteasa, directorul CFR Călători: Sper ca la vară să am cel puțin trei trenuri lungi prin PNRR și cu instalații noi de climă care să facă la lumina zilei trasele.

În 2024, au fost 30 de trenuri pe ruta București - Constanța și alte 36 de garnituri din țară spre litoral.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE