Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că va face nominalizarea oficială pentru funcția de comisar european în momentul în care țara noastră va fi mulțumită de postul oferit.
Șeful Executivului a mai precizat că nu are nicio problemă în a propune o femeie, dacă România ar obține astfel un portofoliu important.
Marcel Ciolacu, premierul României: E un proces de negociere. Eu nu negociez cu președinta comisiei probleme de deficit, în conjunctura nominalizării comisarului european. În acest moment, normal că vorbesc și cu ceilalți lideri politici, încercăm să negociem cel mai bun portofoliu, cel mai reprezentativ pentru România. Sunt mai multe propuneri.
Președinta comisiei nu face acest lucru numai cu România, face cu toți prim-miniștri din Uniunea Europeană și e un demers mai lung pe care o să-l finalizăm la un moment dat.
Nominalizarea o vom face când vom fi mulțumiți cu portofoliu pe care îl vom avea. Dacă pentru un anumit portofoliu cea mai potrivită persoană este o femeie, atunci vom nominaliza o femeie. Dacă pentru un anumit portofoliu, este cel mai potrivit un bărbat, atunci vom nominaliza un bărbat.
Negocieri intense pentru portofoliile de comisari europeni
Premierul Marcel Ciolacu nu a trimis încă oficial propunerea de comisar european, așa cum a promis săptămâna trecută, când a mers în vizită la Bruxelles. Marcel Ciolacu îl desemnase, atunci, pe eurodeputatul Victor Negrescu.
Ursula a primit puține propuneri de femei din partea statelor membre
Premierul Marcel Ciolacu a discutat și miercuri cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, despre portofoliul pe care România ar urma să-l primească în noua echipă. Negocierile se lungesc pentru că, potrivit unor surse guvernamentale, Ursula von der Leyen ar fi dezamăgită de tabloul actual: a primit puține propuneri de femei din partea statelor membre.