Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Blonde, filmul despre viața lui Marilyn Monroe, în topul tendințelor pe Netflix. De ce este aspru criticat

După ce a avut premiera la Festivalul de Film de la Veneția și a debutat pe Netflix în data de 28 septembrie, Blonde, filmul despre Marilyn Monroe al lui Andrew Dominik, s-a aflat în centrul unor critici severe.

Filmul bazat pe romanul omonim al autoarei Joyce Carol Oates este, în prezent, filmul nr. 1 în topul tendințelor pe Netflix, însă a fost aspru criticat și a fost catalogat drept "anti-feminist".

Reprezentanții Planned Parenthood, o organizație nonprofit care oferă servicii de sănătate reproductivă în Statele Unite și la nivel Mondial, au publicat o declarație împotriva filmului, susținând că acesta contribuie la "propaganda anti-avort".

În film, Monroe, interpretată de Ana de Armas, trece prin două avorturi forțate. Într-una dintre scene, Monroe vorbește cu o versiune CGI a fătului ei nenăscut, care o întreabă: "De data asta nu-mi vei face rău, nu-i așa?".

"Deoarece filmele și televiziunea modelează înțelegerea multor oameni cu privire la sănătatea sexuală și reproductivă, este esențial ca aceste reprezentări să prezinte cu acuratețe deciziile și experiențele reale ale femeilor. În timp ce avortul este un serviciu de sănătate sigur și necesar, adepții anti-avort au contribuit mult timp la stigmatizarea avortului prin utilizarea unor descrieri inexacte din punct de vedere medical ale fetusului și ale sarcinii. Noul film al lui Andrew Dominik, Blonde, le întărește mesajul, prezentând un făt care vorbește prin CGI, descris ca fiind un copil complet format", spune Caren Spruch, directorul național pentru arte și divertisment al Federației Planned Parenthood din America pentru The Hollywood Reporter.

Andrew Dominik, despre criticile aduse

Într-un interviu recent, regizorul a precizat că nu crede că filmul este anti-pro choice și a respins acuzațiile care se aduc despre poziția filmului față de avort:

"Cred că filmul este destul de nuanțat, de fapt, și cred că este foarte complex, iar oamenii sunt în mod evident îngrijorați de pierderea libertăților. Dar, vreau să spun, nimănui nu i-ar fi păsat de asta dacă aș fi făcut filmul în 2008 și probabil că nimănui nu-i va păsa peste patru ani. Iar filmul nu se va schimba."

Drepturile de reproducere și avortul sunt subiecte sensibile în SUA, mai ales după hotărârea de anulare a deciziei Roe vs. Wade de către Curtea Supremă.

Reprezentarea avortului în Blonde a reaprins temerile legate de expunerea dreptului de a alege. Filmul avea să fie o sursă de divergențe, deoarece prezintă scene care arată abuzuri fizice și emoționale și oferă un catalog crud al traumelor unei femei. În condițiile în care industria cinematografică se luptă cu reprezentările avortului, vizionarea unor filme precum Blonde prin prisma deciziei Roe vs. Wade pare inevitabilă, iar tot mai multe filme și seriale vor fi supuse aceleiași examinări.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE