Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Bilanț COVID 19 august. Aproape 5.000 de cazuri raportate în ultimele 24 de ore

Ministerul Sănătății a anunțat că în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 4.854 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID –19), cu 631 mai puține față de ziua anterioară.

808 din cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 220 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 3.450 cu 92 mai puține față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 279 persoane, cu 10 mai multe față de ziua anterioară. Din cei 279 pacienți internați la ATI, 243 sunt nevaccinați.

Din totalul pacienților internați, 445 sunt minori, 440 fiind internați în secții, cu 22 mai puțini față de ziua anterioară și 5 la ATI, la fel ca în ziua anterioară.

Decese COVID

Până astăzi, 66.462 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat. În intervalul 18.08.2022 (10:00) – 19.08.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 21 decese (16 bărbați și

5 femei), dintre care 2 decese raportate anterior intervalului de referință.

Dintre cele 21 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 de ani, 3 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 4 la categoria de vârstă 70-79 de ani și 13 la categoria de vârstă peste 80 de ani.

Toți pacienții decedați prezentau comorbidități și 5 erau vaccinați.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE