Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Bătălia Israel-ONU, în războiul Israel-Hamas. Jurnalist: Se complică și mai mult situația

Carmen Gavrilă, jurnalistă specializată pe problemele Orientulului Mijlociu, a vorbit la Euronews România despre tensiunile dintre ONU și Israel, care există în momentul de față.

„Termenul dominant cred că este confuzie

Carmen Gavrilă, jurnalistă: „Toate aceste discuții nu fac decât să complice și mai mult situația. Termenul dominant cred că este confuzie. Avem confuzie în ceea ce privește scopurile finale ale fiecăreia dintre părți, avem confuzie în ceea ce privește inclusiv terminologia care este folosită – iată, de exemplu, reprezentanții statelor membre UE nu au reușit să cadă de acord asupra termenului pauze umanitare, adică să fie niște momente în care în Fâșia Gaza să intre ajutoare umanitare, să fie furnizată electricitate și așa mai departe. Deși situația este foarte gravă, politicienii se blochează în terminologii”.

„Tot ce mai lipsea era un conflict între ONU și Israel în acest moment, mai degrabă între conducerea ONU. Astfel de ciocniri nu sunt noi, ciocniri verbale, să le spunem, mai ales că, de exemplu, Israelul de-a lungul timpului a reproșat misiunii ONU în Gaza că nu e suficient de atentă cu securitatea, pentru că s-a întâmplat ca Hamas să depoziteze armament chiar în zona sediului ONU”.

„Ce e neclar acum sunt țintele fiecăreia dintre părțile aflate în conflict și, implicit, a aliaților celor două tabere. Pe de o parte, Israelul tot pregătește - pare iminentă, dar nu se întâmplă - acea invazie de proporții a Fâșiei Gaza, de cealaltă parte, Hamas și-a fixat niște ținte, le găsim inclusiv în documentele organizației, ca de exemplu, într-o traducere aproximativă din arabă, unificarea, unitatea teritoriilor, adică extinderea rezistenței armate împotriva Israelului și a unor atacuri asupra Israelului din toate teritoriile locuite de palestinieni, deci extinderea în Cisiordania, dar și extinderea acțiunilor armate și atacurilor inclusiv în țările vecine în care sunt tabere de refugiați palestinieni, în mod special în Liban și Siria”.

„Întreaga ONU trebuie reformată”

Consiliul de Securitate al ONU are ca atribuții menținerea securității și păcii mondiale, pentru care poate întreprinde acțiuni cu forțe armate și civile în zone de conflict ca să ajute la soluționarea fără vărsare de sânge a conflictelor militare. În aprilie 2023, Rusia a fost cea care a preluat conducerea Consiliului de Securitate al ONU.

Carmen Gavrilă, jurnalistă: „Întreaga ONU trebuie reformată pentru că, de exemplu, în Consiliul de Securitate avem membri cu interese complet diferite, care blochează orice inițiativă. Rusia nu ar fi acceptat niciodată să voteze împotriva ei înșăși vreo rezoluție sau vreo decizie în cazul războiului dus în Ucraina, iar acum, iarăși, Rusia, China blochează diverse posibile decizii care să fie luate în războiul din Gaza în situația de acum. Așadar, ONU, de-a lungul timpului, deși a fost una dintre acele organizații internaționale respectate și privite cu simpatie, iată, acum, din ce în ce mai mult, își dovedește lipsa de eficiență. În afară de trimiterea de ajutoare umanitare (...), ies la iveală limite”.

Liderul Franței, Emmanuel Macron, ajuns ieri în Israel, a vorbit despre un „proces de pace autentic” și despre „încetarea colonizării”. Sunt cuvinte prea mari?

Carmen Gavrilă, jurnalistă: „Nu sunt cuvinte prea mari, dar sunt cuvinte care au legătură inclusiv cu consumul intern în Franța al acestor declarații. (...) Inclusiv state europene ca Franța, în mod special, trebuie să fie foarte atente la cum calibrează discursul pentru că, pe de o parte, este firesc ca Israelul, ca stat democratic, să fie partenerul țărilor europene și considerat aliat, pe de altă parte este vorba de populația palestiniană cu o problemă care tergiversează de ani și ani de zile și care nu a fost rezolvată (...)”.

„Realitatea, iată, a pus din nou pe agenda publică, a forțat din nou acest subiect, și s-a dovedit că nu există o soluție de durată fără rezolvarea problemei palestiniene, fără să se ajungă la soluția invocată mereu și nepusă în practică a celor două state. Iată, până și statele arabe au făcut această greșeală. Cel mai important este că trebuie să vedem diferența dintre ce preocupă guvernele și ce preocupă populația în cazul statelor arabe și nu numai, iată, și în cazul statelor europene care au populație provenită din Orientul Mijlociu”.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE