Românii din diaspora care vor să se întoarcă în țară pot obține finanțare de până la 200.000 de lei (aproape 41.000 de euro) prin intermediul programului Start-Up Nation.
Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului a anunțat că programul Start-Up Nation, aflat la cea de-a treia ediție, are pentru prima oară un pilon dedicat diasporei.
”România este acasă! Aici putem clădi împreună un prezent şi un viitor tot mai prosper, atât pentru noi, cât şi pentru copiii noştri. Sunt multe oportunităţi de care puteţi profita!
Una dintre ele este programul Start-Up Nation, care are în premieră un pilon dedicat diasporei. Concret, veţi putea accesa o finanţare nerambursabilă de până la 200.000 lei pentru a vă deschide propria afacere în ţară! România vă aşteaptă!”, a declarat ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Constantin-Daniel Cadariu, potrivit unui comunicat al instituției.
Bani pentru românii din diaspora prin programul Start-Up Nation. Condițiile pentru a obține finanțarea
Suma maximă, în valoare de 200.000 lei, poate fi obţinută dacă se vor crea prin proiect cel puţin două locuri de muncă full time. În schimb, aplicații care vor oferi un singur loc de muncă vor putea primi maximum 100.000 de lei.
Pentru a putea obține banii prin programul Start-Up Nation, firma beneficiară trebuie să vină cu o confinanțare de cel puțin 5% din valoarea eligibilă proiectului.
Pentru a accesa programul, românii din diaspora trebuie să facă dovada domiciului sau rezidenţei în străinătate în ultimele 12 luni până la momentul înscrierii, printr-un permis de şedere sau dovadă de stabilire, viză de rezidenţă sau de lungă şedere sau certificate de rezidenţă.
Înscrierile se fac exclusiv online, pe platforma granturi.imm.gov.ro, până la 01 septembrie 2022. Persoanele interesate au la dispoziţie şi un manual, care cuprinde paşii necesari pentru aplicarea în cadrul programului: https://bit.ly/3Jle5n7.
Care este bugetul programului Start-Up Nation pentru românii din diaspora
Bugetul total pentru Pilonul II Start-up Nation Diaspora este de 20.031.000 lei. Obiectivul Ministerului Antreprenoriatului şi Turismului (MAT), instituţie care gestionează şi implementează programul, este de a finanţa 1.000 de beneficiari.
Cei care doresc mai multe informaţii, pot suna la numărul de call-center MAT: 021 90 59.