Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Atac cibernetic masiv la Timişoara: Primăria, Direcţia Fiscală şi Poliţia Locală, vizate. Mai multe servicii online, suspendate

Primăria Municipiului Timişoara a oprit un atac cibernetic masiv asupra serverelor sale. Mai mult, atacul a vizat și alte instituţii subordonate. Atacul a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă, mai multe servicii online fiind suspendate.

Care a fost scopul atacului cibernetic

Scopul atacului a fost criptarea şi blocarea sistemului informatic al primăriei. Este o formă de criminalitate (ransomware - software de răscumpărare) unde atacatorii cer apoi sume imense pentru deblocarea sistemelor. Primăria Timişoara, care, de altfel, a avut soluţii tehnice împotriva unor astfel de atacuri şi reacţie imediată, categoric nu răspunde la astfel de forme de şantaj, a informat luni, într-un comunicat de presă, Primăria Municipiului Timişoara.

Incidentul a fost detectat de sistemul digital de securitate. Primăria Municipiului Timişoara, Direcţia Fiscală a Municipiului (DFMT) şi Poliţia Locală Timişoara au fost ţinta unui atac cibernetic de tip ransomware asupra serverelor pe care rulează mai multe sisteme informatice.

Atacul se află sub investigaţia experţilor în securitate cibernetică

Imediat după atac, specialiştii primăriei au declanşat o serie de contra-măsuri radicale, cu ajutorul firmelor de specialitate contractate de municipalitate, astfel că a fost oprită compromiterea întregului sistem. Nu există indicii că atacatorii au extras date cu caracter personal din sistemele afectate.

Atacul se află sub investigaţia experţilor în securitate cibernetică din cadrul Directoratului Naţional de Securitate Cibernetică.

Mai multe servicii online au fost suspendate

Serviciile online ale Primăriei funcţionează acum normal, de la Portalul Unic, la certificatele de urbanism, programările online la Evidenţa Populaţiei, sesizări şi bugetare participativă. Pentru reluarea serviciilor interne, măsurile sunt încă în derulare în colaborare cu DNSC.

La Direcţia Fiscală a Municipiului Timişoara este temporar suspendată încasarea taxelor şi impozitelor locale online sau cu cardul la ghişeu. Plata se va putea face în numerar, la ghişeele DFMT şi la camera 12 a Primăriei, începând cu orele prânzului.

La Poliţia Locală, sesizările online sunt suspendate temporar, fiind preluate în continuare telefonic, la dispecerat.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE