Asistenții, infirmierii, brancardierii și personalul TESA din Federația Sanitas vor picheta joi Ministerul Muncii. Ei solicită o creștere salarială cu 20%. Dacă această cerere nu va fi soluționată, amenință cu grevă generală în luna februarie. România este țara din UE care investește cel mai puțin în Sănătate, dataă rdatele Comisiei Europene.
Cristian Piscureanu lucrează ca asistent medical în Spitalul Floreasca. Acum 10 ani a lăsat în urmă un loc de muncă bine plătit într-o corporație și a ales să ajute oamenii. Simte pe pielea lui ce înseamnă lipsa de personal. Lucrează cel puțin 13 ore pe zi și , dupa 10 ani de munca in spital, contribuie la creșterea celor doi copii, cu cel mult 5 mii de lei in fiecare luna. Salariul include toate sporurile.
Cristian Piscureanu, asistent medical în Unitatea de Îngrijire a Arșilor Grav a Spitalului Clinic de Urgență București: ”E frustrant să mergi la locul de muncă și să iei banii ăștia de mizerie și să nu ți se recunoască să nu poți să te valorizezi ca om. Nu mă simt apreciat.
Nu am plecat în privat pentru că mi-am dorit foarte mult să am contact cu oamenii de rând, cu oamenii, cu oamenii care nu își permit să ajungă la privat. Mi-am dorit să tratez oamenii egali cu mine În afară nu am plecat pentru că îmi iubesc foarte mult țara”
Elena Marincat lucrează în sistemul sanitar de peste 40 de ani. A ales pediatria pentru că iubește copiii. Acum este asistent șef, cel mai mare grad. Câștigă in jur de 4.100 de lei. Salariul unui asistent debutant în pediatrie este între 2.000 și 3.000 de lei. La această sumă se adaugă sporul de 12%. Și Elena știe ce înseamnă lipsa de personal.
Elena Marincat, asistentă-șef în pediatrie:„Dacă o asistentă e singură la 24 de copii pe tură de noapte și se întâmplă ceva. De vină este asistentă că a acceptat. Cine își asumă acest risc sunt niște oameni suflet care muncesc, care au ajuns să aibe peste 280 de ore în plus lucrate față de norme”
În sistemul medical privat remunerația unui asistent începe de la 6.000 de lei. Acesta este unul din motivele pentru care tot mai mulți tineri care specializați in domeniu se îndreaptă către privat sau chiar străinătate.
Sindicaliștii din Sanitas spun că, din cauza salariilor mici posturile vacante deblocate din sănătate, indiferent că vorbim de asistenți, infirmieri, brancardieri sau personal TESA, nu vor fi ocupate.