Antreprenoarea americană Elizabeth Holmes a fost condamnată la 11 ani și trei luni de închisoare pentru că a fraudat investitorii din startup-ul ei de testare a sângelui, Theranos, care a fost evaluat cândva la 9 miliarde de euro, potrivit euronews.com.
Elizabeth Holmes a fost găsită vinovată în luna ianuarie de patru din cele 11 capete de acuzare pentru escrocarea investitorilor săi cu milioane de dolari, pe care i-a minţit cu privire la progresul real al companiei sale, transmite Agerpres.
Holmes, care este însărcinată, are termen până pe 27 aprilie pentru a-şi începe sentinţa, a declarat judecătorul Edward Davila, care a prezidat extrem de mediatizatul proces al antreprenoarei.
Este de așteptat ca avocații antreprenoarei să-i ceară judecătorului să permită ca Elizabeth Holmes să rămână liberă pe cauțiune, în perioada de apel.
Elizabeth Holmes, în vârstă de 38 de ani, a obţinut aproape un miliard de dolari după ce a lansat în 2003, pe când avea doar 19 ani, un start-up care a promis că va reuşi să efectueze analize de sânge complete folosind doar câteva picături din sângele pacientului.
În timpul audierii, Holmes a plâns și a spus că este „devastată” de eșecurile sale și că ar fi făcut multe lucruri diferit dacă ar fi avut ocazia.
„Am simțit o rușine profundă pentru situația în care au fost puși oamenii, pentru că eu am eșuat”, a spus Holmes.
„Îmi asum, în faţa voastră, responsabilitatea pentru Theranos. Am iubit Theranos. A fost munca vieţii mele”, a declarat ea în sala de judecată.
Procuratura a recomandat o pedeapsă de 15 ani de închisoare, în timp ce apărarea a cerut judecătorului să nu impună pedeapsa închisorii.
Suma pe care antreprenoarea va trebui să o returneze în cele din urmă investitorilor va fi decisă la o dată ulterioară, a declarat judecătorul Edward Davila.
Ce a fost Theranos și ce a promis Holmes că va realiza
Compania Theranos a promis să schimbe radical testarea sângelui, motiv pentru care valoarea sa de piaţă a crescut accelerat până la circa 9 miliarde de dolari. Tehnologia promisă ar fi permis efectuarea a sute de teste pe baza a câteva picături de sânge.
Theranos a promis că va revoluționa modul în care pacienții primesc diagnostice prin înlocuirea laboratoarelor tradiționale cu mașinării mici, concepute pentru a fi folosite în case, farmacii și chiar pe câmpul de luptă.
Forbes a numit-o pe Holmes cea mai tânără miliardară din lume în 2014, când avea 30 de ani, iar partea ei la Theranos era în valoare de 4,5 miliarde de dolari. Theranos s-a prăbușit, după ce o serie de articole din Wall Street Journal din 2015 au pus sub semnul întrebării tehnologia sa.