Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România solicită Ministerului Educației și Guvernului creșterea subvenției pentru burse de la 201 lei/student bugetat/lună la 272 lei/student bugetat/lună, ținând cont de nevoia stringentă de actualizare a cuantumului burselor studențești. Cererea a fost dezvoltată având în vedere contextul economic actual și evoluțiile la nivel european.

Subvenția pentru burse nu a fost modificată din 2017

Inflația ridicată din ultima perioadă a erodat semnificativ posibilitățile studenților de a se susține financiar pentru parcurgerea studiilor, în contextul în care aceștia s-au întors în centrele universitare la activități didactice față-în-față și trebuie să suporte cheltuieli de cazare, masă, relocare.

Potrivit raportului INS din luna martie, inflația a ajuns la 10,2%, iar cele mai mari creșteri s-au înregistrat la produsele alimentare și la prețul gazelor, costuri pe care o mare parte dintre studenți le achită în mod regulat.

Nevoia de actualizare a subvențiilor oferite de stat este evidentă, numeroase alte facilități, precum și salariul minim, fiind actualizate în raport cu inflația (salariul minim a beneficiat de o creștere de 10,9% față de nivelul din 2021). În schimb, valoarea subvenției nu a mai fost modificată din 2017, ceea ce a dus la discrepanțe între nevoile actuale ale studenților și nevoile pe care le aveau în 2017.

Planul „Sprijin pentru România”, lansat de Guvernul României în domeniul social, ignoră, din nou, nevoile studenților, singura măsură pe care o propune fiind crearea unei facilități de creditare pentru studenți, o temă care a eșuat și în trecut pentru faptul că este ruptă de realitățile din România (despre ineficiența acestei măsuri ANOSR va lansa o analiză separată).

Nevoia creșterii burselor în contextul actual

Acum doi ani coșul minim al studentului se afla la aproximativ 1172 de lei/lună (dublu față de cuantumul minim al burselor). În decembrie România are pe penultimul loc din Uniunea Europeană la cheltuieli publice/student. De asemenea, ANOSR menționează că studenții români au probleme financiare peste media Uniunii Europene.

Deși România este la coada clasamentului european în privința ponderii de tineri absolvenți de studii superioare, spre deosebire de alte state europene, sprijinul din fonduri guvernamentale acordat studenților în pandemie a fost minimal spre inexistent. De asemenea, aceeași tendință s-a observat și în perioada de redresare post-pandemie.

În ultimele săptămâni, Slovenia (cu o populație de studenți de 6 ori mai mică decât România) și Luxemburg (cu o populație de studenți de 76 de ori mai mică decât România) au decis suplimentarea sprijinului financiar pentru studenți cu 40, respectiv 10 milioane de euro.

Conform legii, bursele trebuie să acopere cheltuielile minime de masă și cazare. În 2021, în baza calculelor ANOSR, cuantumul minim al burselor trebuia să crească de la 580 lei la 840 de lei. În acest sens, Consiliul Național al Învățământului Superior a stabilit creșterea cuantumului minim la 700 de lei, pentru ca în 2022 statisticile să arate că acesta ar trebui să crească la 780 lei.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE