Meteorologii au actualizat prognoza pentru mini-vacanța de 1 Decembrie. Pentru București, ANM anunță prima zăpadă din această iarnă. Și în restul țării sunt așteptate ploi, ninsori și lapoviță.
Cât de tare va ninge în Capitală?
Meteorologii anunță o vreme destul de urâtă în partea de sud și de est a țării și în special în sudul și în sud-estul României.
„În Capitală sunt așteptate precipitații în extindere ca arie, începând de mâine dimineață. Astfel că, ne așteptăm ca la desfășurarea paradei de Ziua Națională să fie temporal precipitații sub formă de ploaie, dar ar putea să fie și lapoviță sau ninsoare, temporar, mai ales după-amiaza, dar și undeva în cursul nopții următoare. Temperatura va fi destul de coborâtă, numai unu-două grade, atât dimineața, cât și la amiază. Vor fi și intensificări ale vântului, rafale de 35-40 de kilometri pe oră, amplificând și mai mult senzația de frig”, a transmis meteorologul ANM Mihai Huștiu.
O vreme mai bună va fi, în schimb, în partea de vest, centru și nord-vest a țării.
Mihai Huștiu, ANM: „Acolo dimineața s-ar putea să fie puțină ceață, dar la amiază se arată și soarele și temperaturile ar putea să fie mult mai plăcute, 7-8 grade temperaturile maxime, în partea de vest și chiar centru a țării, 6 grade la Alba Iulia - temperatura maximă. Nu sunt prognozate precipitații peste zi, poate undeva spre noapte să apară pe suprafețe restrânse precipitații slabe mixte, însă cea mai nefavorabilă vreme o să o avem în partea de sud a țării.”
Vreme urâtă anunțată până la finalul săptămânii
Mihai Huștiu, ANM: Această vreme diferită ca aspect de la o zonă la alta se va menține și până la sfârșitul acestei săptămâni, o vreme ușor mai caldă în vestul, centrul și nord-vestul țării și o vreme închisă, în continuare, în sudul și estul țării. Vestea bună este că precipitațiile încetează. Începând de vineri dimineață se restrâng ca arie.
ANM, atenționare în legătură cu riscul de formare a ghețușului
În Moldova sunt așteptate precipitații sub toate formele, ploaie, lapoviță și ninsoare.
„Aș mai menționa riscul de formare a poleiului în anumite zone, zona Moldovei, poate și Bărăgan, vestul Dobrogei. Sunt condiții pentru formarea poleiului sau ghețușului, în special în noaptea de 1 spre 2 decembrie, așa că atenție pentru cei care au de făcut drumuri în această perioadă pe partea de sud, sud-est, spre Moldova - risc mare de formare a ghețușului și poleiului”, mai spune meteorologul ANM Mihai Huștiu.
Va ninge la munte?
Mihai Huștiu, ANM: Sunt așteptate ninsori la munte, dar nu par a fi atât de semnificative cât să depună un strat de zăpadă consistent pentru a permite practicarea sporturilor de iarnă. Este strat de zăpadă la altitudini mai mari, la peste 1.700-1.800 de metri, unde stratul de zăpadă depășește pe alocuri 25-30 de cm, așa încât pe domeniul schiabil de pe platoul Bucegi sunt condiții optime pentru practicarea sporturilor de iarnă, dar în stațiunile de pe valea Prahovei ninsorile așteptate sunt destul de slabe, iar stratul de zăpadă nu este destul de consistent. Este consistent și în Bucovina, în special în zona de munte, masivele Rățițiș, Călimani sau Toaca, unde depășește 35-40 de centimetri.