Peste 100 de jandarmi și polișiști caută, în acest momente, în lanul de porumb rămășițe ale exploziei de la Crevedia.
Autoritățile vor să afle cât de puternic a fost suflul exploziei și ce probe pot găsi pentru anchetă. Între timp, la șase zile de la producerea tragediei în urma căreia au murit 3 oameni și alți câțiva zeci sunt răniți, patronul stației GPL nu a fost audiat.
Anchetatorii au descoperit la un kilometru de la producerea exploziei o cisternă care a explodat și încearcă să o ridice, însă până în momentul transmiterii acestei știri nu au reușit. Autoritățile au delimitat acest perimetru.
Mai mult decât atât, mult mai departe, unde a fost și locul exploziei se află și cisterna goală care aparține de firma privată care a fost angajată de cei de la ISU. Anchetatorii au apelat la această firmă pentru a asigura această zonă.
Cisterna goală a ajuns aici în urmă cu câteva ore, cei de la ISU nu au dat detalii despre cum se va proceda în acest caz, dar cel mai probabil este vorba de mutarea gazului care a a ajuns la stația GPL în acea cisternă goală.