Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Albania începe negocierile pentru aderarea la UE. Combaterea corupției, printre cele mai disputate subiecte

Albania va deschide, marți, la Luxemburg, primul capitol al negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, în tentativa de a face progrese în cei zece ani de când face eforturi pentru a se integra în blocul comunitar european, relatează Euronews.com.

Conferința de aderare de marți va fi a doua organizată între UE și Albania de când statul balcanic a obținut statutul de candidat în anul 2014. Aceasta va permite Bruxelles-ului să analizeze elementele fundamentale din procesul de aderare, inclusiv modul în care oficialii de la Tirana respectă drepturile omului, statul de drept, precum și funcționarea instituțiilor democratice.

Discuțiile privind aceste aspecte vor continua până la sfârșitul negocierilor de aderare, iar progresele înregistrate în punerea în aplicare a cerințelor Bruxelles-ului vor determina ritmul general al procesului.

Negocierile au fost aprobate de ambasadorii UE la sfârșitul lunii septembrie, după ce Albania a fost decuplată de Macedonia de Nord în cererea sa de aderare, în contextul reapariției tensiunilor între guvernul naționalist de la Skopje și vecinii săi din UE.

Prin aceste negocieri, Albania s-ar alătura Muntenegrului ca „lider” al statelor care vor să adere la blocul comunitar, a declarat ambasadorul UE în Albania, Silvio Gonzato, pentru Euronews.

„Albania nu are un plan B. Există un consens clar între partide privind aderarea Albaniei la UE”, a precizat Gonzato în septembrie.

Cu toate acestea, negocierile de aderare au loc în contextul în care crește presiunea pe plan intern asupra premierului Edi Rama, care guvernează Albania din 2013 și a supravegheat consolidarea țării sale în calitate de țară candidată la UE.

Susținătorii partidelor de Opoziție au ieșit în stradă în mai multe orașe din Albania, săptămâna trecută, pentru a-i cere lui Edi Rama să demisioneze, după ce un membru al Partidului Democrat pro-UE al fostului prim-ministru Sali Berisha, a fost încarcerat pentru calomnie.

Opoziția susține că Rama conduce țara cu o mână de fier, reducând la tăcere criticii și abuzând de puterea sa pentru a-și înlătura adversarii politici. La rândul său, Berisha se află în arest la domiciliu pentru acuzații privind corupția din Guvernele sale anterioare.

În septembrie, Fredi Beleri, primarul de etnie greacă al unui oraș din sudul Albaniei și europarlamentar, a fost eliberat din închisoare luna trecută după ce a fost reținut sub acuzația de cumpărare de voturi, acuzații care au fost puternic contestate de Grecia.

Eliberarea sa a contribuit la obținerea aprobării din partea Guvernului de la Atena pentru deschiderea negocierilor de aderare, o decizie care necesită aprobarea unanimă a tuturor statelor membre.

La Bruxelles, Rama rămâne un reper în Balcanii de Vest, în timp ce oficialii UE încearcă să dea un nou impuls politicii de extindere a UE, care a ajuns în fruntea agendei politice după invazia Rusiei în Ucraina.

Corupția din Albania, printre subiectele abordate în discuțiile cu UE

Unul dintre subiectele disputate în cadrul discuțiilor va fi, cel mai probabil, setul de măsurile implementate de Tirana pentru a contracara corupția.

În evaluarea sa anuală a progreselor înregistrate de candidați în vederea aderării la UE, Comisia Europeană a declarat în noiembrie 2023 că: „În pofida unor progrese și a eforturilor continue de combatere a corupției, aceasta rămâne un domeniu de mare îngrijorare”.

O evaluare anuală realizată de Departamentul de Stat al SUA în 2023 a scos la iveală că „există corupție în toate ramurile și la toate nivelurile de guvernare”.

Corupția este răspândită în toate aspectele vieții publice și reprezintă o provocare uriașă pentru integrarea Albaniei în UE, a explicat un oficial european pentru Euronews.

Rama și-a stabilit ca obiectiv ca Albania să fie pregătită să adere la UE până în 2030, acordând prioritate luptei împotriva corupției și crimei organizate în agenda sa de reforme.

„În trecut, Albania a fost lăudată pentru ceea ce a făcut în lupta împotriva corupției și a crimei organizate”, a declarat pentru Euronews Iliriana Gjoni, analist la think tank-ul Carnegie Europe.

„Trebuie să facă încă mult mai mult. De asemenea, trebuie să obțină mai multe rezultate în ceea ce privește protecția drepturilor fundamentale, libertatea presei și libertatea de exprimare.”

Șase miliarde de euro, bani europeni pentru dezvoltarea statelor din Balcanii de Vest

Dar angajamentul ferm al Albaniei de a se alinia la politica externă a blocului este de natură să ajute la avansarea candidaturii sale: „Albania este pe deplin aliniată cu UE în ceea ce privește toate sancțiunile, toate aspectele politicii de securitate și apărare comune a UE”, a declarat Gjoni.

„Dintre țările din Balcanii de Vest, Albania este membră NATO de cea mai lungă perioadă de timp, începând din 2009”, a adăugat ea.

Executivul UE speră ca noul său Plan de creștere pentru Balcanii de Vest să poată accelera procesul de aderare. Uniunea Europeană va investi șase miliarde euro în cele șapte țări candidate din Balcanii de Vest în următorii trei ani, în schimbul unor reforme menite să apropie economiile și societățile lor de UE.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE