Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Adusă la viață de inteligența artificială: Italia prezintă Venus Botticelli ca noul ambasador al turismului

Se poate spune cu siguranță că pictorul italian Sandro Botticelli nu s-a gândit vreodată că Venus, zeița iubirii prezentată în capodoperele sale "Nașterea lui Venus" și "Primavera" din secolul al XV-lea, va ajunge un ambasador al Italiei.

Zeița antică a fost transformată într-un "influencer virtual", grație tehnologiei de inteligență artificială, într-o nouă campanie a ministerului turismului din Italia.

"O Venus în rolul unui influencer modern va conduce de mână fiecare vizitator internațional pentru a ne descoperi țara.

Îi urăm bun venit iconicei Venus a lui Botticelli, care va povesti despre frumusețea noastră, de la cele mai faimoase orașe mari până la cele mai ascunse colțuri ale Italie", se arată în anunțul Ministerului Turismului.

Cum arată ”noua” Venus în 2023

Campania, numita „Open to Wonder”, o prezintă pe Venus făcând selfie-uri în Piața San Marco, mergând cu bicicleta prin fața Colosseumului și mâncând pizza pe malul lacului Como.

În postările de pe Instagram, Venus este prezentată ca o fată blondă obișnuită, care ține pasul cu trendurile.

Unele imagini sunt generate de IA, în timp ce altele prezintă un model uman a cărui față nu se vede, dar care are același păr lung și ondulat.

”Bună ziua tuturor! Bine ați venit pe noul meu profil. Pregătiți-vă să porniți într-o călătorie unică prin care descoperiți minunile italiene. Urmăriți-mă!”, este mesajul de prezentare prin care influencer-ul virtual și-a făcut simțită prezența pe platformele de socializare.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE