Adunarea Generală a ONU a votat vineri, cu o largă majoritate, în favoarea unei rezoluții prin care se solicită aderarea Palestinei ca stat cu drepturi depline în organizaţie. Votul a stârnit nemulțumirea Israelului, însă are doar un caracter simbolic ca urmare a veto-ului exprimat de Statele Unite în Consiliul de Securitate.
Adunarea Generală a ONU a votat pentru a acorda Palestinei noi ”drepturi și privilegii” și a cerut Consiliului de Securitate să reexamineze favorabil cererea acesteia de a deveni cel de-al 194-lea membru al Națiunilor Unite, relatează Euronews.com.
Rezoluţia, prezentată de Emiratele Arabe Unite, a fost votată de 143 din cele 193 de state membre ale ONU. Nouă state au votat împotrivă, printre care Statele Unite, Israel, Argentina, Ungaria, Cehia, Palau, Nauru, Micronezia şi Papua Noua Guinee, în vreme ce 25 s-au abţinut.
România se numără printre țările care s-au abţinut, potrivit agenției France Presse, citată de Agerpres.
Prin adoptarea rezoluţiei, Palestina primeşte în cadrul ONU drepturi care depăşesc statutul său actual de "stat observator nemembru" şi care stabilesc participarea sa la Adunarea Generală. Nu va avea drept de vot şi nici nu va putea candida în organismele ONU.
Israelul critică adoptarea rezoluției: Dă drepturi unui stat şi unei entităţi deja controlate de terorişti
Reprezentanții Israelului au reacționat vehement, chiar dacă rezoluția votată are un caracter simbolic.
”Înnebunesc!”, a spus ambasadorul israelian Gilad Erdan, vorbind de la tribuna Adunării Generale, pe care a acuzat-o că "dă drepturi unui stat şi unei entităţi deja controlate de terorişti".
"Faceţi Carta ONU bucăţi, să vă fie ruşine !", a mai spus ambasadorul israelian, care, într-un gest simbolic, a introdus un text cu Carta ONU într-un tocător de documente.
De asemenea, ministrul israelian de Externe, Israel Katz, a criticat "decizia aburdă" a Adunării Generale a ONU, pe care o cataloghează drept "un premiu pentru teroriştii Hamas în urma comiterii celui mai mare masacru împotriva evreilor după Holocaust şi a crimelor sexuale cele mai atroce pe care lumea le-a văzut vreodată", referire la incursiunea armată a grupării Hamas în sudul Israelului pe 7 octombrie şi urmată de ofensiva armatei israeliene în Fâşia Gaza.
SUA s-au opus prin veto aderării Palestinei la ONU
La 18 aprilie, Statele Unite au respins prin veto o rezoluție, care ar fi dus la aderarea deplină a Palestinei la ONU, un obiectiv pe care palestinienii îl urmăresc de mult timp. În schimb, Israelul a făcut eforturi pentru a împiedica acest demers.
Adjunctul ambasadorul SUA la ONU, Robert Wood, a precizat joi că administrația Biden s-a opus rezoluției Adunării Generală a ONU. Statele Unite s-au numărat printre cele nouă țări care au votat împotriva acesteia, alături de Israel.
”Am spus foarte clar de la început că există un proces pentru a obține statutul de membru cu drepturi depline în cadrul Națiunilor Unite, iar acest efort al unor țări arabe și al palestinienilor este o tentativă de a ocoli acest proces
Cea mai bună modalitate de a asigura calitatea de membru cu drepturi depline a palestinienilor în cadrul ONU este de a face acest lucru prin negocieri cu Israelul. Acesta este în continuare punctul nostru de vedere” a declarat Wood, conform sursei citate.
Pe fondul războiului din Fâşia Gaza, palestinienii şi-au relansat cererea din 2011 prin care au vor să devină stat cu drepturi depline în cadrul ONU. Obţinerea acestui statut implică, înaintea unui vot favorabil cu o majoritate de două treimi în Adunarea Generală, o recomandare pozitivă din partea Consiliului de Securitate al ONU. Statele Unite s-au opus, însă, acestei cereri pe 18 aprilie în Consiliul de Securitate.