Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Adrian Chesnoiu, inculpat pentru abuz în serviciu. Fostul ministru al Agriculturii ar fi trucat un concurs de angajare

Procurorii DNA Timișoara au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de Adrian Chesnoiu, fost ministru al Agriculturii, în dosarul în care este cercetat pentru fapte de corupție privind organizarea unor concursuri.

Anchetatorii au anunțat că deputatul Adrian Chesnoiu, care la data faptelor era ministru al Agriculturii, este inculpat pentru instigare (sub forma participaţiei improprii) la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru altul de foloase necuvenite (patru infracţiuni) şi pentru abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, se arată într-un comunicat al DNA.

În acelaşi dosar s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Andrei-Cristian Răducanu, la data faptelor director general adjunct în cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, pentru complicitate la infracţiunea de folosire în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru altul de foloase necuvenite (patru infracţiuni).

De asemenea, în același dosar este vizat și Aurel Sandu, fost şef serviciu în cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Mihai-Cosmin Corobea, fost funcţionar public în cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi faţă de administratorul unei societăţi comerciale şi candidat la unul dintre concursurile organizate de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, toţi aceştia fiind cercetaţi pentru folosire, în orice mod, direct, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii în scopul obţinerii pentru sine de foloase necuvenite.

„În perioada 09 februarie - 11 aprilie 2022, inculpatul Chesnoiu Adrian Ionuţ, în calitate de ministru, ar fi determinat o persoană din subordine, la vremea respectivă membru în mai multe comisii de examinare, să-i furnizeze unui inculpatului Răducan Andrei-Cristian (persoană de încredere a ministrului) o parte din subiectele concepute pentru probele scrise ce urmau a fi susţinute cu ocazia organizării a patru concursuri pentru ocuparea unor posturi de: consilier clasa I, şef serviciu, director executiv adjunct şi director executiv ai unor direcţii judeţene. Subiectele respective ar fi ajuns ulterior la candidaţii 'agreaţi', printre care Sandu Aurel, Corobea Mihai-Cosmin şi persoana fizică precizată mai sus. După primirea subiectelor şi promovarea probei scrise, aceasta din urmă ar fi fost respinsă la proba interviului", au precizat procurorii anticorupție.

Totodată, DNA susține că, la intervenţia directă a ministrului, în cazul candidatului Sandu Aurel, membrii comisiei ar fi fost nevoiţi să-l promoveze în condiţiile în care nu obţinuse un punctaj corespunzător. În urma acestui demers, bărbatul a fost numit în funcţia de şef serviciu, obţinând, în perioada ocupării funcţiei, venituri salariale în valoare de 33.782 lei.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE