Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, a declarat că susține decizia lui Adrian Chesnoiu de a demisiona din funcția de ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
„Apreciez gestul de demnitate politică făcut de Adrian Ionut Chesnoiu, care a ales cea mai onorabilă cale de a-și apăra numele și reputația profesională.
Performanțele profesionale ale lui Adrian Chesnoiu, ca ministru al Agriculturii, sunt dincolo de orice îndoială. Le apreciez în mod deosebit și îi mulțumesc pentru efortul depus și rezultatele obținute.
Am convingerea că Adrian Chesnoiu va reuși să-și apere cu succes onoarea și că va reveni în serviciul public!”, se arată într-o postare a președintelui PSD pe pagina sa de Facebook.
Direcţia Naţională Anticorupţie a solicitat Camerei Deputaţilor ridicarea imunităţii pentru efectuarea urmăririi penale faţă de Adrian Chesnoiu, ministrul Agriculturii, pentru abuz în serviciu.
Adrian Chesnoiu a declarat că nu a fost implicat în nicio acțiune penală. Acesta a decis însă să își dea demisia din funcția de ministru al Agriculturii.
„NU am săvârșit nicio faptă de natură penală sau de corupție și mi-am desfășurat mereu cu integritate și cu dedicare activitatea mea executivă!”, a declarat Adrian Chesnoiu.